Aerul POLAR ajunge în România. Ce TEMPERATURI vom RESIMȚI în aceste zile

Aerul POLAR ajunge în România. Ce TEMPERATURI vom RESIMȚI în aceste zile

Aerul polar a început să acopere România, iar temperaturile vor ajunge până la minus 25 de grade.

Miercuri, în vestul, centrul, nordul ţării şi la munte cerul va fi mai mult noros, temporar va ninge, iar în jumatatea nordică a Carpaţilor Orientali şi în Maramureş ninsorile vor fi importante cantitativ şi vor determina depunerea unui strat mai consistent de zapadă, relatează Realitatea.net.

În următoarele zile, vreme va fi rece în toată țara, cu minime de -25 grade, iar maximele nu vor trece de -3 grade.

Joi, cerul va fi mai mult noros. Pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare, iar în sud, trecător şi lapoviţă sau ploaie. Vântul va avea unele intensificări la munte, dar şi în regiunile vestice şi de răsărit. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 grade la Miercurea Ciuc și 6 grade la Iasi si Focsani.

Vineri, vremea se va răci accentuat, devenind geroasă mai ales în vestul, centrul şi nordul ţării. În regiunile extracarpatice și în zona Carpaților Orientali și Meridionali, local și temporar va ninge. Vântul va avea intensificări în Moldova, Dobrogea şi Bărăgan, precum şi la munte, viscolind şi spulberând zăpada.

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.