Săptămâna trecută, România a pierdut din nou la CEDO patru procese intentate de deţinuţi. Şobolani şi insecte în celule pline de mucegai, toalete mizerabile, lipsa apei calde şi alte privaţiuni au fost reclamate de deţinuţii care urmează să primească între 3.000 şi 5.000 de euro despăgubire de la statul român, dacă decizia rămâne definitivă. În acest timp, deţinuţii din Germania îşi au şi ei problemele lor: sunt plătiţi sub salariul minim pe economie şi nu li se încheie o asigurare de pensie, deci lipsesc banii prin care ei s-ar putea reintegra cât de cât decent în societate, odată eliberaţi.
Referitor la deficitele semnalate în închisorile din România, CEDO a identificat, în reclamaţiile ajunse la ea, „o problemă structurală şi a solicitat României că, în termen de şase luni, să prezinte un calendar pentru ameliorarea condiţiilor de detenţie”, relatează radioul german Deutschlandfunk.de. „Judecătorii de la Strasbourg au propus reducerea numărului de deţinuţi, apelând totodată, că ţara sud-europeana să se lase consiliata de comitetul ministerial al Consiliului European, în eliminarea deficitelor“, menţionează Deutsche Welle.
Potrivit oficiului Federal de Statistică, în Germania sunt 68.000 de deţinuţi, între care 10.000 în regim deschis. Statul aloca miliarde de euro pentru a închide după gratii, în cele 192 de închisori, o parte din populaţia sa. Aproape niciun deţinut nu rămâne închis pe veci. Doar aprox. 2.000 de oameni executa pedepse pe viaţă, sau sunt în regim de maximă siguranţă.
Circa jumătate dintre puşcăriaşi stau închişi un an sau chiar mai puţin, prin urmare fluctuaţia în închisorile germane e mare şi există multă preocupare pentru resocializarea deţinuţilor eliberaţi. Cu toate acestea, o serie dintre ei reclama violenta, consum de droguri, dispute între deţinuţi şi cu conducerile penitenciarelor.
Una dintre aceste dispute este de dată recentă şi se referă la salariul primit lunar de un deţinut, pentru munca lui. Theodor K, închis în penitenciarul Hamburg-Fuhlsbüttel în 2005, pentru încercare de omor asupra unui vecin, pe care îl ajută la grădinărit, îşi prezintă cazul în presă germana. Spiegel.de scrie despre Theodor K,. care a lucrat timp de peste 11 ani în atelierul de tâmplărie al închisorii, „de dimineaţă de la 7.00, până la începutul după-amiezii”.
La început el a fost ucenic, apoi a fost avansat, iar la final i s-a dat prima de productivitate. În ultima lui luna de muncă în închisoare, pe fluturaşul din februarie anul trecut, „scria salariu net total: 311,65 euro, adică mai puţin de 3 euro/h”. K. şi alţi deţinuţi sunt nemulţumiţi că, deşi de la 1 ianuarie 2015, potrivit legii, salariul minim este de 8,50 euro/oră (din 1 ianuarie 2017 chiar 8,84 euro/oră), munca deţinuţilor este plătită cu un tarif mult mai mic.
În majoritatea landurilor germane, deţinuţii sunt obligaţi să lucreze. Penitenciarul Fuhlsbüttel, poreclit Santa Fu, are un adevărat parc industrial. Pe lângă atelierele de tâmplărie, mai are unul de electrotehnica, altul de instalaţii sanitare, o lăcătuşerie, o zidărie şi o brutărie. Sub motto-ul „Santa Fu – celule creative”, pe site-ul aferent, santa-fu.de, pot fi cumpărate şepci, tricouri şi alte textile, cărţi de bucate, jurnale şi jocuri confecţionate în acest penitenciar.
Însă în penitenciare nu se produc decât ocazional suveniruri de genul celor de la Santa Fu, promovate de iniţiativă civică „Germania – ţară a ideilor”. Nu se produce numai mobilier sau robe pentru judecători. Penitenciarele germane au devenit furnizori ieftini pentru o serie de sectoare industriale, care fac din munca deţinuţilor un business lucrativ. Landul Renania – Palatinat, de exemplu, realizează anual aproape zece milioane de euro intraţi la bugetul regional, prin centrele de producţie în care lucrează deţinuţi. O serie de firme germane de tradiţie fac profit de pe urmă salariilor de dumping practicate în închisori. Astfel ele înlătura de pe piaţa firme care plătesc tarifar şi care, datorită acestei concurente neloiale, suferă pierderi sau chiar se închid.
Un exemplu este cel al unei firme cu 60 de angajaţi, care cumpără en-gros şuruburi şi cuie, le împacheta în unităţi mai mici, livrându-le apoi mai departe. Prin concurenţa cu penitenciarul recent construit la Sehnde, în Saxonia Inferioară, -care oferă, pe lângă spălătorie, o vopsitorie, ateliere de prelucrarea metalului, şi servicii de împachetat, cu 40% mai mici-, firma numită a pierdut contracte, „s-a dus în jos” şi a rămas cu doar cinci angajaţi.
Penitenciarul Sehnde şi-ar face reclamă clienţilor din economia germană, cu preţurile sale de dumping, potrivit informaţiilor Spiegel.de, care citează de pe homepage-ul instituţiei: „Cheltuielile cu salariile sunt aproximativ echivalente cu acelea din ţările cu salarii mici, în care firmele îşi relocalizeaza anumite secţii de producţie. Oferta noastră face ca această măsură să fie inutilă”.
Între firmele care se bucura de muncă deţinuţilor, s-ar afla un furnizor de cabluri al Enercon, cel mai mare producător de eoliene din Germania, Volkswagen, cu o parte din împachetările de piese de schimb, MTU Aero Engines, Miele sau Gardena.
Firmele argumentează că pentru remuneraţia deţinuţilor sunt responsabile penitenciarele, că nu există o corelaţie între contractele lor cu acestea şi salariile deţinuţilor („care, în fond, au masă şi casa gratuit”) şi că, fără această prestaţie, o parte din centrele lor de producţie ar trebui relocalizate în alte ţări.
Însă o serie de deţinuţi nu sunt impresionaţi de argumentele economice, gândindu-se în primul rând la câştigul lor şi la şansa de a avea ceva bani pe cont la eliberare, care să-i ajute să treacă hopul până când vor găsi un alt loc de muncă. Alţii se gândesc la pensie, care cu câţiva „ani gaura” va fi mult mai mică.
Oliver Rast, un deţinut, condamnat ca „terorist de stânga” şi fost membru al „Grupei Militante”, a înfiinţat un sindicat cu acoperire federală – are o sută de membri şi ar fi reprezentat în 80 de inchisori -, care luptă pentru drepturile deţinuţilor. „În închisorile germane s-a creat o ecomomie paralelă, care nu se supune standardelor sociale ale ţării. Acest lucru trebuie să înceteze” este de părere Rast.
Articolul a apărut şi în HotNews.
Lasă un comentariu