Organizaţiile judeţene ale PDL şi PNL se pregătesc să formeze noi majorităţi în Consiliul Judeţean Arad şi Consiliul Local Municipal, în perspectiva fuziunii dintre cele două partide.
Potrivit informaţiilor noastre, confirmate de surse din cele două partide, s-ar fi ajuns la compromisul de a i se oferi unui liberal, cel mai probabil lui Caius Parpală, o funcţie de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, iar Geaninei Pistru, de la PDL, o funcţie de viceprimar. Cei doi îi vor înlocui, astfel, pe vicepreşedintele Remus Guţu şi viceprimarul Cătălin Ţiţirigă, ambii de la PP-DD.
Deşi iniţial Gheorghe Falcă, preşedintele PDL Arad, a refuzat o astfel de mişcare, până la urmă tentaţia de a ajunge Caius Parpală în coasta lui Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, s-a dovedit prea mare. De asemenea, nu i se mai poate refuza Geaninei Pistru dorinţa de a reveni în funcţia de viceprimar, caz care va duce, după toate probabilităţile, la schimbarea lui Cătălin Ţiţirigă. Pentru că nu dă funcţia de viceprimar unui liberal, PDL va oferi altceva din „felia” sa Partidului Naţional Liberal.
„Aşa este corect, să cedăm din felia noastră, dacă vrem să fim într-un partid unit şi puternic”, a precizat pentru www.newsar.ro o sursă din PDL.
De cealaltă parte, liberalii par să se fi resemnat cu faptul că nu vor avea viceprimar, ci doar vicepreşedinte de consiliu judeţean. „Ultimele informaţii şi discuţii conduc spre faptul că Geanina Pistru va fi noul viceprimar”, a declarat pentru www.newsar o sursă din PNL.
Cel mai probabil, schimbarea viceprimarului şi a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Arad se va produce după fuziunea dintre PNL şi PDL.
adio PPDD si prostilor care v-au votat
Liberalii sunt slabi daca se multumesc cu un amarat de vice de consiliu judetean
Titiriga va rămâne viceprimar ,va amageste Falca
Nu stiu de Gutu dar ce stiu sigur e ca Falca nu l va schimba pe Catalin Titiriga .din culisele PDL
CRED CA E O MARE GRESALA ALIANȚA CU PNL ,……IN IARNA SE VOR RUGA DE GUTU si TITIRIGA sa MAI REFACĂ MAJORITATEA…
Merge vesnica sluga a lui falca in curtea lui iotcu, foarte bine parpala
Osa fie mare tristete in pnl municipiu, aici ma refer la cei care au transferat voturile liberale catre altii, o stiti si voi e vorba de Galis si in special de Balcea zis Tolobonul care in pozitia de coordonator sef a campaniei electorale a obtinut fantasticul scor de 7%,pretul tradarii ar fi trebuit sa fie functia de viceprimar dar se pare ca Balcea-tolobon o sa ia Clanta, oricum la valoarea lui nici nu merita altceva.
Liberalii au ajuns sub conducerea lui Falca. Acum vor ridica si ei manutele cuminti la toate initiativele marelui carmaci. „Mare alianta” Felicitari PNL!
Oricum parpala este sluga lui falca, sigur i.a promis conducerea cja daca il sapa pe iotcu
Tradatorul de Antonescu impreuna cu tot PNL-ul, au batut palma cu Falca si au vandut municipiu Arad PDL-ului…O sa vina portocalii peste noi! Salvati-va femeile si copii,otraviti fantanile si mie dati-mi un xanas!!!
Sper ca PNL sa isi deschida ochii si sa nu intre in capcana de fuziune cu PDL. Nu vrem alianta cu PDL si cu atat mai putin cu Parpala si Galis, plus Balcea, Iorgovan, Sabau Daniela, Boca si Bocan care au distrus pNL. Daca vaceau un scor bun nu se linguseaua ca si cateaua pe langa caine cum face acum Parpala. Chiar ma miram ca Parpala nu a mai mers iar la pSD.
Deci cu coloana vertebrala si fara functii date la miloaga
Din surse demne de incredere am inteles ca prima conferinta de presa de dupa fuziune o sa fie tinuta de Schiil si Balcea , ei doi fiind in mod categoric cei mai buni si mai coerenti vorbitori din cele 2 partide unite , primul va vorbi in caineasca iar al doilea in pasareasca , uite asa de ciuda sa nu priceapa nimeni,sic,sic !!!!
Mare deranj cu Bilcea. Prea multi doresc locul lui, inseamna ca a facut ceva.
Da ,ai dreptate , a facut un lucru extraordinar …..a reusit sa obtina cel mai slab rezultat PNL-ului de dupa 1990, adica7% , asta da valoare .
Bai tzitzi,ce ti-am spus eu mai zilele trecute ca o sa ajungi sa-i pupi boconcii lui caprarica??!!
Cred ca nu mai este nimic de comentat referitor la Bilcea.
Problema este coruptia functionala interna din PNL. Un partid in care sunt doar cateva sute de membrii activi (cam 500) care nu comunica nici intre ei si nici cu conducerea neexistand (in mileniul 3, sec. XXI, anul de gratie 2014 d.C.) mijloace de comunicare.
Sa vedeti de ce!? Pentru ca daca membrii ar putea comunica intre ei si-ar crea alti lideri si astia care acum sunt lideri ar ramane pe tusa. Mecanismul prin care controlezi PNL este cam asa. Membrii, astia cca. 500 pot sa aleaga niste delegati dintre cei promovati de actualii lideri. Altii nu pot sa aleaga fiindca nu au auyit de ei si nu au auyit de ei fiindca nu sunt mijloace de comunicare. Acesti delegati, oameni ai liderilor, vor alege dintre ei alti delegati care sa aleaga conducerea filialei. Delegeatii delegatilor nefiind altii decat preferatii liderilor si pe cale de consecinta acestia, in calitatea lor de preferati vor sustine in organele de conducere liderii care ii prefera.
In concret, Bilcea devine lider, pe lista preferatilor lui Galis, Cristina etc. Dupa ce o face lata obtinand 7% (Locul I pentru cel mai jenant sef de campanie) este promovat. Cum s-a ajuns aici? Pai, cineva trebuia sa plateasca. Buni de plata erau, in ordinea responsabilitatilor: Cristina, Galis si Bilcea. Ca sa isi scape pielea Cristina il demisioneaza pe Galis, dar nu ca sanctiune ci pentru ca cineva trebuia scos tap ispasitor. Bilcea, un necunoscut publicului, nu ar fi avut efect sa fie mazilit, mai ales ca se are bine cu Cristina. De servici la sacrificiu a fost Galis.
Pana aici toate simple, coerente si intr-o anumita masura acceptabile. Dar ce faci acuma punandu-l pe Bilcea membru in comisia de negociere a fuziunii? Dai o palma la un rahat. Cum de s-a ajuns aici? Este foarte important sa se inteleaga ca delegatia asta de negociatori cu PDL reflecta influenta in interiorul partidului, adica daca Bilcea este in delegatie este automat uns ca lider intre lideri. Pai trebuiau sa fie macar 5 – 6 in delegatie si sa fie baieti faini (criteriile logice specifice lipsesc cu desavarsire si nici nu pot fi ghicite). Ori pe Galis l-ai mazilit, de Parpala te-ai scapat la CJA, Ciupe nu face parte din tabara Crstina, Galis, Calimente, asa ca te-ai gandit la Bilcea. Sia asa cel mai jenant la nivel national, nu aici la Arad, devine „solutia” PNL. De toata jena!
PNL va iesi din rahatul in care se tavaleste, cu voluptate, deloc deranjat de miros, cand ii va schimba pe toti cei responsabili: adica si pe Cristina si pe Bilcea, dar cu conditia de a nu aduce un altul controversat cum este Ciupe. Chiar si Parpala, recordmenul traseistior, vesnicul prezent la impartitul privilegiilor, un individ de care nu se leaga nimic pozitiv, un NIMENI parvenit, trebuia aruncat la gunoi si nu promovat la CJA. Pt. cine nu stie CJA este o scula de stat care imparte favoruri si bani in judet. Adica o ditamai vaca de muls. Sa pui asa un specimen de morala in varful cetei lui AliBaba, inseamna sa-i scuipi pe toti aradenii direct in gura si apoi smechereste, cu dispret si supeioritate, sa le spui ca asa le trebuie daca stau gura-casca.
PNL a ajuns la apogeu prostiei, prostului gust, smecherelii si penibilului.
PNL-isti, va place, inghititi? Sa va fie de bine! Depinde de voi sa schimbati ceva.
bravo pnl, halal sa-ti fie
In tara asta prost facuta rahatii f.. in loc sa puta!