Aradul găzduieşte Simpozionul Național CONSTANTIN NOICA – manifestare de înaltă ținută științifică. Academia Română, la Arad

Aradul găzduieşte Simpozionul Național CONSTANTIN NOICA – manifestare de înaltă ținută științifică. Academia Română, la Arad

Aradul găzduiește cea de-a IX-a ediție a Simpozionului Național CONSTANTIN NOICA, manifestare de înaltă ținută științifică organizată de către Academia Română, prin Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”.

Simpozionul Național CONSTANTIN NOICA se desfășoară în Sala Festivă „Vasile Goldiș” a Consiliului Județean Arad și are ca temă „Creație și frumos în rostirea filosofică”.

Lucrările Simpozionului au fost deschise oficial vineri, 26 mai, ora 9, prin alocuțiunile academicienilor Alexandru Surdu și Alexandru Boboc, a ÎPS Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca și a rectorilor celor două Universități arădene, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci și prof. univ. dr. Ramona Lile.

În ambele zile, lucrările se desfășoară între orele 9 şi 18, cu pauză de masă între orele 13,30 şi 15.

Înaltul eveniment științific este organizat de Academia Română, prin Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” și de Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, în parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.

Conferențiază 41 de academicieni, cercetători și universitari de la toate marile centre universitare din România, iar lucrările vor fi publicate într-un volum, la prestigioasa Editură a Academiei Române.

Ne simțim onorați să găzduim aici, la Consiliul Județean Arad, lucrările Simpozionului Național CONSTANTIN NOICA, ediția a IX-a, simpozion intitulat „Creație și frumos în rostirea filosofică”. Onoarea noastră este cu atât mai mare, cu cât, în anul 2010, tot în această sală se desfășurau lucrările celei de-a doua ediții a Simpozionului  Național Constantin Noica. Altfel spus, ne înscriem cu declarată mândrie în clubul select al Consiliilor Județene care au găzduit de două ori lucrările anuale ale distinșilor filosofi de la Academia Română și de la marile universități din România , a declarat Iustin Cionca, președinte al Consiliului Județean Arad.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.