Deputatul arădean Glad Varga (PNL) luptă în Parlament pentru protecția mediului

Deputatul arădean Glad Varga (PNL) luptă în Parlament pentru protecția mediului

Deputatul arădean Glad Varga este semnatarul a două propuneri legislative strâns legate de protejarea mediului. Prima se referă la asigurarea infrastructurii de alimentare pentru vehiculele electrice, iar cea de a doua la interzicerea exploatării masei lemnoase din parcurile naţionale.

„Îmi doresc reglementarea unor aspecte legate de mediu sau care ajută la protejarea mediului. În primul caz, prin încurajarea trecerii la un transport cu vehicule electrice, va scădea gradul de poluare, în special în zonele cu aglomeraţie urbană. Pentru a ajunge la un parc auto naţional semnificativ, al autovehiculelor electrice, este necesară crearea unei infrastructuri adecvate, pentru a oferi condiţii utilizatorilor de maşini electrice, inclusiv o reţea cât mai mare de staţii de încărcare. Propunerea legislativă urmăreşte ca numărul punctelor de alimentare să crească în mod considerabil”, a afirmat Glad Varga, iniţiatorul proiectului de lege.

Proiectul poate fi consultat accesând următorul link:

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16342

Cât priveşte cea de a doua propunere legislativă, cea prin care se prevede interzicerea exploatării masei lemnoase din parcurile naţionale, prin aceasta se urmăreşte nu doar protejarea parcurilor naţionale, ci şi crearea unui ecosistem cât mai echilibrat. „Exploatarea haotică şi excesivă a pădurilor din România duce la un dezechilibru al naturii. Protejarea parcurilor naturale reprezintă o măsură suplimentară pentru stoparea acestui «genocid» vegetal şi poate fi un bun exemplu pentru o exploatare raţională a pădurilor aflate în afara parcurilor naţionale, a ariilor protejate”, a completat Glad Varga.

Proiectul poate fi consultat accesând următorul link:

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16341

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.