Cinematograful „Solidaritatea“ din cartierul arădean Gai s-a redeschis publicului, zilele trecute, după 22 de ani, iar primul film care a fost proiectat a fost „Două lozuri“, în regia lui Paul Negoescu. Este al treilea cinematograf, după cinematografele Arta și cel din cartierul Grădiște, redeschis în acest an în Arad cu sprijinul Centrului Municipal de Cultură și al Primăriei Arad.
Cu ocazia de primei proiecții de film la Cinematograful „Solidaritatea“ după 22 de ani, organizatorii evenimentului Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, în parteneriat cu Asociația Pro Fortuna, au organizat și o expoziție de fotografii intitulată „Cartierul Gai – între trecut și prezent“. Imaginile expuse au prezentat aspecte din trecutul cartierului, dar și din prezent, printre care și imagini de arhivă cu cinematograful „Solidaritatea“.
Peste 100 de persoane au participat la prezentarea comediei inspirate după nuvela „Două lozuri“, scrisă de Ion Luca Caragiale, iar la final au aplaudat în picioare, afirmând că reluarea proiecțiilor la acest cinematograf era mai mult decât necesară.
Proiecțiile vor continua, mai ales că cererea din partea publicului este mare.
Printre cei prezenți vineri la vizionarea filmului s-au aflat persoane de toate vârstele, unele venite din localități limitrofe municipiului. De asemenea, au fost prezente persoane internate la Centrul de îngrijire de pe Calea Bodrogului, unele dintre acestea spunând că nu au mai fost la un film din anii tinereții.
Solidaritatea, după 22 de ani
Clădirea cinematografului „Solidaritatea“ a fost construită în anul 1929, după proiectul arhitectului Silvestru Rafiroiu şi a funcţionat ca şi cinematograf, în această locaţie fiind proiectate, în perioada 1929 – 1930, filme mute şi în anul 1933 primul film sonor românesc, „Insula şerpilor”.
Ultimul film a rulat la acest cinematograf în anul 1995, după care clădirea a fost abandonată.
Cinematograful „Solidaritatea” a intrat, la sfârşitul anului 2013, în patrimoniul municipiului Arad, fiind transformat în centru cultural, care a fost inaugurat în anul 2014.
Anul trecut, cinematograful „Solidaritatea“ a fost dotat cu mobilier și aparatură pentru proiecție și sonorizare.
Cinematograful „Solidaritatea“ din cartierul Gai este cel de-al treilea din oraș modernizat de municipalitate.
Lasă un comentariu