Șamanii din trei regiuni din Peru și-au concentrat forțele pentru a putea prezice cine va câștiga Cupa Mondială la fotbal în acest an. Ei s-au adunat la stadionul Național din Lima într-un ritual – cu frunze de coca, cranii și fotografii – în care i-au invocat pe brazilianul Neymar, argentinianul Lionel Messi, chilianul Alexis Sanchez, portughezul Cristiano Ronaldo și alți mari jucători de fotbal.
Șamanii peruani au prezis că Brazilia va câștiga Cupa Mondială 2014, urmând să învingă Argentina în finală.
„Am văzut pe altarul mistic culoarea albastră (Argentina) și galbenă (Brazilia). Cele două culori s-au amestecat și câștigătoare va fi Brazilia”, a spus Juan Osco, cunoscut drept „Şamanul din Anzi”.
„Brazilia va pune capăt blestemului de pe Maracana – victoria Uruguayului la Cupa Mondială din 1950 în fața Braziliei – și-l va uita odată pentru totdeauna”, a mai spus Osco, care a menționat că Spania va ajunge în semifinale.
La rândul său, șamanul Julio Huaylas din Trujillo, agitând trei cranii, a prezis că selecționata statului Chile, aflată în grupa B cu Spania, Olanda și Australia, va fi surpriza turneului și va ajunge în semifinale.
Cele trei cranii reprezintă vitalitatea, sănătatea și lupta jucătorilor care vor evolua la Cupa Mondială.
„Am dat cu lămâi peste fotografia lui Messi pentru a-l întări și a-l vindeca de răul de care suferă. Messi și Neymar vor fi campionii Mondialului”, a mai spus Hayles.
Cupa Mondială 2014 va începe, joi, la Sao Paulo, prin disputarea meciului Brazilia – Croația.
Foto: teakdoor.com
Lasă un comentariu