Despre celebritate și riscurile ei, la fARAD ediția a IV-a

Despre celebritate și riscurile ei, la fARAD ediția a IV-a

Aflat la cea de-a 4-a ediție, fARAD propune o selecție de  documentare valoroase, multe dintre ele în premieră în România și în prezența autorilor, un laborator dedicat tinerilor documentariști, conferințe, dezbateri și, nu în ultimul rând, o ambianță vie, conectivă și inspirată. Festivalul se va desfășura anul acesta în perioada 4-8 octombrie la Cinema Arta. O noutate a ediției actuale sunt proiecțiile de la Cinematograful Grădiște, una dintre sălile de film relansate în 2017 la inițiativa Primăriei Municipiului Arad.

Inedit în peisajul național, festivalul explorează forme cinematografice diverse de reprezentare a realității, iar tema celei de-a 4-a ediții este Celebritatea. În cuvintele Monei Nicoară, director artistic fARAD: „Ce este celebritatea? Să îți faci un nume, să ai renume, să te consideri un star. Renumele este, de fapt, o ficțiune, un alias, o mască. Atunci când autorii de film documentar vor să deconstruiască ficțiunea celebrității, se întâmplă să compună alte ficțiuni.”

Filmul de deschidere, Risc (regizat de Laura Poitras, al cărei CitizenFour, premiat cu Oscar, a fost prezentat la fARAD acum doi ani), face doar în aparență portretul lui Julian Assange, fondatorul Wikileaks. De fapt, documentarul e o poveste neliniștitoare despre relația fiecăruia dintre noi cu celebritatea și a riscului de a cădea în plasa propriei iluzii despre sine. Filmul a avut premiera la Cannes și este un candidat serios la viitoarele Oscaruri. Erin Casper, monteurul filmului, este doar unul dintre invitații speciali de la fARAD.

 

Festivalul va aborda și alte ipostaze ale notorietății: de la ascensiunea clasică a unor vedete din fotbal și muzica pop (Zlatan sau ABBA) și un thriller despre pericolele faimei în Coreea de Nord (Despotul și îndrăgostiții), până la o meditație asupra relației dintre singurătate și celebritate (Tokyo Idols) sau o tragicomedie despre amestecul îmbătător de politică, sex și mass-media din Statele Unite (Weiner). Programul integral al filmelor poate fi găsit pe site-ul www.farad.ro.

Printre evenimentele speciale fARAD 2017 se numără și conferința Excepția culturală sau de ce nu vrem ca Pinocchio să se înece, susținută de Corina Șuteu, fost Ministru al Culturii, joi, 5 octombrie, de la ora 16.30, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Termenul de „excepție culturală” este un concept politic al anilor ‘80, a cărui revenire în aria publică europeană s-a petrecut în anii ‘90 și 2 000 cu prilejul reluării  negocierilor Tratatului de liber schimb între Europa și SUA. Cum a luat naștere acest concept, cine „l-a inventat”, ce consecințe benefice are el asupra supraviețuirii diversității culturale, de ce este mereu filmul pe masa negocierilor comerciale între SUA și Europa – sunt câteva dintre întrebările pe care le va adresa conferința.

Inițiat și dezvoltat ca un eveniment dedicat educării prin imagine a publicului, dar și revitalizării interesului pentru filmul de artă, fARAD a fost lansat în 2014 la inițiativa Corinei Șuteu, președintele festivalului, și a Film ETC., în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad. Festivalul se află sub patronajul Primăriei Municipiului Arad și este produs și curatoriat de Asociația Film ETC. (producător general Oana Radu și consultant programare Mihai Chirilov). Direcția artistică a festivalului aparține Monei Nicoară. Partenerii festivalului sunt 111 Film (Eugen Lumezianu) și Asociația Culturală pentru Educație prin Artă. Pentru ediția 2017 a Laboratorului fARAD, Asociația Culturală pentru Educație prin Artă a primit sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.