Zi plină astăzi la Arad, unde au loc evenimente comemorative menite să marcheze împlinirea a 168 de ani de la executarea, în Cetatea Aradului, a celor 13 generali care au luptat în revoluţia maghiară de la 1848 – 1849.
În paralel, organizaţia Noua Dreaptă organizează un marş de comemorare a celor 40.000 de români ucişi în acei ani, pentru a căror moarte se fac vinovaţi – susţin naţionaliştii români – tocmai cei 13 generali comemoraţi de maghiari.
„13 generali maghiari, 13 criminali”, este principala lozincă scandată de reprezentanţii organizaţiei Noua Dreaptă, care se deplasează pe Bulevardul Revoluţiei, de la Podgoria până la Monumentul Eroului Necunoscut din Piaţa Avram Iancu. „Protestăm împotriva acelora care au uitat că țara lor este România, în care s-au născut, în care au învățat să vorbească. Și împotriva acelora care au uitat că noi, trăitorii din această țară, avem istoria noastră, cu martirii noștri,cu eroii noștri și de la 1848. Și mai protestăm împotriva acelora care au creat aici, la Arad, un parc al reconcilierii Româno-Maghiare, dar care au uitat că în acest parc nu există doar un singur monument”, a declarat Angel Popescu, preşedintele Partidului Noua Dreaptă Arad.
În curând în Euroap se vor ridica monumente care să-i reprezinte pe vajnicii sultani care s-au tot ostenit să „civilizeze” continetul cu șaorme, șalvari și fes-uri. Atunci să-i vedem pe nemți, olandezi, belgieni cum se vor mai ftământa pe istoria lor. O istorie care le dă cu virgulă. Ungurii îi evocăpe aceștia 13 pentru că ei nu au avut alții. DE fapt ce au avit ei, în afară de pretenții?
Dar voi ce ati avut si ce aveti ?? Vezi opinia europenilor despre mamaligari si despre mancatorii de gulas !! Oare este ceva diferenta ??
Tu nu esti Horea,esti un cretin
hortysti unguri si fascisti romani se agita unii la altii uitand ca fac parte din aceeasi familie de extremisti de dreapta. cretinii si unii si altii
Si unii si altii sunt imbibati cu ura. Daca s-ar fi nascut in Siria acum ar fi fost luptatori ISIS. Daca s-ar fi nascut in USA ar fi fost in KKK.
Să vă bată Dumnezo cu tot cu 13 generali,gunoaie,criminali și sugători pulă, bozgori comuniști !!!
Aici e România,scârbelor !!!!
Nivel de cultura = zero la patrat
Teas trage in tapa dragul meu, masoarati cuvintele, dupa scris esti un tigan, ca roman nu prea, pentru cei ca tine ne zice lumea din europa si nu numai ca jegosii de romani
Ma intreb cum naiba a ajuns acest jefuitor, tepar si sifonar Angel, presedintele acestui partid comic ?
daca nu sar agita imbecili din ambele tabere nu iar baga nimeni in seama .