O delegaţie de investitori chinezi interesaţi de oportunităţi de afaceri în industria viti – vinicolă şi în cea a produselor tradiţionale specifice zonei noastre lucrate manual, se află la Arad, cu prilejul târgului de vinuri şi gastronomie „Vicii şi Delicii”.
Delegaţia a vizitat, cu acest prilej, şi Consiliul Judeţean Arad.
Iustin Cionca le-a prezentat chinezilor caracteristicile generale al judeţului, cât şi deschiderea autorităţilor pentru realizarea de parteneriate, având în vedere poziţionarea strategică a Aradului. „Evenimentul de astăzi (n.r. – sâmbătă) a reprezentat o oportunitate deosebită de a interacţiona, de a face schimb de experienţă cu privire la modul în care evoluează mediul economic în Republica Populară Chineză. Am identificat câteva direcții clare de colaborare. Un accent a fost pus pe tradiţia în ceea ce priveşte viticultura, iar în acest sens, am discutat şi i-am invitat pe oaspeţii noştri să cunoască o parte din producătorii de vin din judeţul nostru”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
În cadrul discuţiilor s-a punctat şi faptul că Aradul este înfrăţit cu provincia Hainan, că există o buna colaborare cu Casa Româno – Chineză, filiala Arad, şi nu în ultimul rând a fost accentuată deschiderea Aradului către o colaborare consistentă cu parteneri chinezi. „A fost o vizită importantă, o oportunitate excelentă de o nouă apropiere a judeţului nostru de parteneri din China. Aradul este înfrăţit cu provincia Hainan şi ne dorim să extindem acest gen de colaborare şi cu alte regiuni. Avem cea mai mare deschidere spre a atrage noi oportunităţi de afaceri, sau, de ce nu, să avem noi o piaţă de desfacere cu produse tradiţionale, specifice zonei noastre, în China. Am prezentat argumentele care ne fac atractivi în relația cu investitorii occidentali și care pot conta şi în relaţia cu investitorii chinezi. Nu în ultimul rând, am vorbit despre acea cultură a muncii, care ne unește, și unde Aradul este în fruntea României”, a completat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Lasă un comentariu