Un bătrânel din Arad a fost prădat, miercuri seara, de două femei pe care le-a chemat la el în vizită.
După mai multe pahare de vișinată, bărbatul a adormit, iar femeile au început să cotrobăie prin casă, luând mai multe bunuri din casă și 800 de lei din portofel. Când au terminat de ,,adunat”, bărbatul s-a dezmeticit și dându-și seama ce se întâmplă, le-a luat la întrebări pe femei și a încercat să le oprească, moment în care, cele două au luat bagajele, l-au îmbrâncit pe bătrân și au luat-o la fugă într-o direcție necunoscută.
„Miercuri seara, în jurul orei 22,30, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, prin SNUAU 112, a fost solicitată intervenția unui echipaj la o adresă de pe strada Corneliu Coposu, din municipiul Arad. Apelul a fost făcut de un octogenar care a reclamat faptul că, două persoane de sex feminin, cu vârste de 30 respectiv 41 de ani, i-au sustras o sumă de bani din portofel și mai multe bunuri alimentare și nealimentare din incinta locuinței sale”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul le-a chemat pe cele două femei în vizită la el. După mai multe pahare de vișinată, bărbatul a adormit subit, iar femeile au început să cotrobăie prin casă, luând mai multe bunuri, atât alimentare cât și nealimentare, iar din portofel, i-au sustras suma de 800 lei. Când au terminat de ,,adunat”, bărbatul s-a dezmeticit și dându-și seama ce se întâmplă, le-a luat la întrebări pe femei și a încercat să le oprească, moment în care, cele două au luat bagajele, l-au îmbrâncit pe bătrân și au luat-o la fugă într-o direcție necunoscută.
Jandarmii au plecat de urgență în căutarea persoanelor suspecte iar în scurt timp le-au depistat în zona străzii Augustin Doinaș, având asupra lor toate bunurile reclamate sustrase.
„S-a stabilit identitatea persoanelor implicate și s-au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Bunurile sustrase au fost recuperate și predate persoanei vătămate”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.
Lasă un comentariu