Ca urmare a afirmaţiilor făcute de primarul comunei Moneasa, Ioan Herbei, Consiliul Judeţean Arad face următoarele precizări:
În ultimii ani, Primăria Comunei Moneasa nu a depus la Consiliul Judeţean Arad nici un proiect concret, nici pentru comuna Moneasa şi nici pentru staţiunea Moneasa, pe care o gestionează. În consecinţă, nu am putut cofinanţa proiecte care nu există sau care nu ne-au fost prezentate.
Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, dl. Iustin Cionca, l-a îndrumat pe primarul Ioan Herbei la Direcţia de Programe a CJ Arad, în vederea studierii modului de realizare a proiectelor de finanţare, întrucât acestea nu reprezintă simple idei, ci au la bază o documentaţie serioasă, studii tehnice şi de oportunitate, studii de fezabilitate, pe care Primăria Moneasa ar fi trebuit să le realizeze în vederea dezvoltării staţiunii. Dar nu cunoaştem să fi realizat asemenea documentaţii.
Încă de anul trecut, Consiliul Judeţean Arad a solicitat să i se pună la dispoziţie acea Strategie de Dezvoltare a Staţiunii Moneasa invocată deseori de primarul Ioan Herbei în declaraţiile sale de presă. Domnul Herbei nu a transmis această strategie despre care, de altfel, nu credem că există. Dacă ar fi existat, nu ar fi fost nici un motiv obiectiv care să îl împiedice pe domnul primar să o pună la dispoziţia Consiliului Judeţean, să o prezinte în detaliu opiniei publice arădene şi să o susţină în vederea finanţării.
Aşteptăm în continuare, aşa cum aşteaptă toţi arădenii, ca Primăria Moneasa să prezinte public viziunea sa cu privire la viitorul staţiunii, obiectivele de interes naţional şi internaţional pe care Primăria doreşte să le realizeze la Moneasa şi condiţiile în care le va realiza, respectiv programele de finanţare europeană pe care le vizează.
Lasă un comentariu