ATENŢIE! Alegerile de la Bocsig se pot lăsa cu AMENZI sau ÎNCHISOARE

ATENŢIE! Alegerile de la Bocsig se pot lăsa cu AMENZI sau ÎNCHISOARE

În vederea alegerilor locale parțiale care se vor desfășura în 5 noiembrie 2017 la Bocsig, prefectul Florentina Horgea a solicitat din partea tuturor structurilor Ministerului  Adinistraţiei şi Internelor atenție sporită și vigilență, astfel încât acest proces electoral, pentru desemnarea primarului comunei, să se desfășoare în condiții de legalitate și de maximă siguranță pentru toți cetățenii.

De asemenea, prefectul atrage atenția asupra importanței respectării normelor legale în vigoare și precizează că obiectivul structurilor MAI vizează asigurarea unui proces electoral corect, în deplină legalitate și menținerea climatului de siguranță publică pe timpul perioadei electorale.

Cetățenii trebuie să știe că anumite fapte sunt considerate contravenţii sau chiar infracţiuni şi sunt total interzise, fiind sancționate cu amendă sau închisoare.

Fapte ca „distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a listelor electorale, a platformelor-program afişate sau a oricăror altor afişe ori anunţuri de propagandă electorală”, precum și „ afişarea mijloacelor de propagandă electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale” constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei, în timp ce „distribuirea de băuturi alcoolice în timpul adunărilor sau în ziua votării în secția de votare și în afara acesteia, pe o rază de 500 metri”, se sancționează cu amendă între 2.200 lei și 3.000 de lei.

Prevederi ale Codului Penal (Partea Specială, Titlul IX), privind infracţiunile electorale:

ART. 385

Împiedicarea exercitării drepturilor electorale

(1) Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

ART. 386

Coruperea alegătorilor

(1) Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.

ART. 387

Frauda la vot

(1) Fapta persoanei care votează:

  1. a) fără a avea acest drept;
  2. b) de două sau mai multe ori;
  3. c) prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător

se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.

ART. 389

Violarea confidenţialităţii votului

(1) Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă.

(2) Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 385 şi art. 387 – 391 se pedepseşte.

Orice încălcare a legii va fi sesizată prin apelarea numărului de urgență 112.

  1. D-na prefect se implica de frica sa nu piarda psd alegerile locale .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.