Mircea Purcaru susţine că, încet şi cu metodă, PDL lucrează la predarea PNL în mâinile lui Traian Băsescu, pentru ca acesta să-şi atingă scopul pe care nu l-a abandonat niciodată, acela de a deveni premier. „La Bucureşti, primarul Chiliman trece de iure acolo unde a fost de facto întotdeauna, în tabăra lui Băsescu. Cel care se lăuda mereu că este un liberal veritabil, intră în PDL, direct cu funcţia de prim-vicepreşedinte, avându-l ca secondant pe celebrul Duţă, autorul escrocheriilor de la casa naţională de Sănătate, pentru ca în procesul de fuziune să contribuie la dispariţia totală a PNL. Aceasta, alături de cei gen Frunzăverde, pe care Traian Băsescu i-a detaşat la PNL, pentru a ajunge în postura de decidenţi ai viitorului partidului. Am început demult să mă întreb dacă nu cumva primirea şi instalarea în funcţii de conducere a oamenilor lui Băsescu a fost făcută cu bună ştiinţă de către Crin Antonescu şi câţiva dintre ciracii săi. Pentru noi, în ceea ce priveşte Aradul, nu este nicio surpriză, PNL a fost mereu alături de PDL, consilierii liberali votând de foarte puţine ori ca şi colegii lor din USL. Acum, deşi primarul Falcă spune că nu le va da nici funcţia de viceprimar, nici pe cea de vicepreşedinte al CJA, tac chitic, mulţumindu-se cu ce le va da acesta”, declară Purcaru.„Este dezamăgitor să vezi cum puţinii liberali arădeni care aveau curajul să mai critice, din când în când, modul în care administraţia PDL, cu Falcă în frunte, trăgea Aradul tot mai jos sunt acum gata să-i cânte osanale primarului după un deceniu de «împliniri măreţe»”, adaugă liderul PC..google {left:100%;display:inline-block;position:fixed}
займ на карту без процентов
PNL o sa dispara inghitit de PDL
NU TOTI LIBERALII S.AU VANDUT LUI FALCA PRECUM GALIS, PARPALA, CRISTINA NELUTU SI ALTII. SUNT MULTI LIBERALI ADEVARATI CARE ASTEAPTA O ALTERNATIVA SI CARE CU SIGURANTA NU VOR VOTA NICI UN CANDIDAT SUSTINUT DE PDL.
Sustineti-i pe cei din partidul lui Voiculescu sau Iliescu!
URA!TRAIASCA PCR(varianta moderna)!!!!!!!!!!!
Vad ca unii oameni nu inteleg ca alegatorii nu au posibilitatea sa aleaga intre candidati, sistemul electoral pe liste blocate nu le da acest drept. Alegatorul este obligat sa voteze ceea ce ii pun partidele pe liste, nu altceva. Adica trupa de smecheri aflata la butoane in partid, pe criterii clientelare face o lista de candidati pe care alegatorii sa o confirme. Nici macar membrii de partid nu se pot opune sau implica in vre-un fel in stabilirea listelor, doar ei, cei cativa smecherasi, aceiasi cu cei care astazi sunt in comisia de negociere a fuziunii dintre PNL si PDL: Calimente, Cristina, Parpala, Bilcea etc. Adica decid cine poate candida, niste nulitati care nu ar trebui, dupa esecul gestionat si de care sunt raspunzatori, de la alegerile europarlamentare.
In concluzie, chiar daca TOTI liberalii sunt impotriva sustinerii lui Falca, dupa fuziune, vor avea de ales intre PNLD si PSD, unde PNLD este noul PNL si care il include pe Falca. Pe sistemul de vot pe liste blocate nu conteaza ce vor oamenii, marea lor majoritate ci doar ce vor niste smecherasi autonumiti lideri, niste mediocrii in cel mai bun caz, total desprinsi de orice inseamna interes public, niste manevranti de privilegii, admnistratori de structuri mafiote.
Deci, nu ai dreptate! Sunt de acord cu optiunea ta, dar nu sunt de acord cu ideea ta, conform careia liberalii vor putea alege. NU, nu pot alege, ei vor putea cel mult confirma alegerea, facuta cu ocazia crearii listei, de catre o mana de politruci invulnerabili, care nu se supun niciunei reguli, de care nu se poate scapa prin mijloace democratice.
Spuneti-i multumesc lui Iliescu pentru acest sistem mizerabil, cel mai mizerabil dintre toate, de vot.
Pe de alta parte nenea asta Purcaru, cu un nume predestinat, care este intr-un partid de sub 1%, care intr-un sistem electoral competitiv si corect nu ar exista nici in Parlament si nici la nivel local, ar fi frumos sa taca ca si el la fel ca toti ceilalti nu este altceva decat un politruc care face liste de candidati si care se autopropune de fiecare data primul, urmand sa intre in consiliu, doar daca intra in vre-o alianta, ca altfel cu 1% nu ar conduce nici o scara de bloc.
Foarte fondat comentariul!
purcar ai ramas !! Ca si celalalt , CAP RAR !