Un stat din Uniunea Europeană va recunoaște oficial, pe lângă cele două genuri, și un al treilea. Persoanele care fac parte din al treilea gen se vor putea identifica astfel în documentele de stare civilă.
Reprezentanții Curții Federale Constituționale din Germania au declarat că reglementările actuale sunt discriminatorii față de persoanele care nu sunt nici de sexul masculin, nici feminin.
Acestea se încadrează în categoria „intersexuali”, adică au trăsături ale ambelor sexe, dar nu sunt 100% nici femei, nici bărbați.
Intersexualii vor fi recunoscuți oficial în Germania, iar până la sfârșitul anului 2018 vor avea această opțiune în toate documentele de stare civilă, inclusiv în certificatele de naștere.
Sursa: telegraph.co.uk
Lasă un comentariu