Campanie a DSP: „Învinge dependența de tutun! Recâștigă-ți sănătatea!”

Campanie a DSP: „Învinge dependența de tutun! Recâștigă-ți sănătatea!”

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad în colaborare cu partenerii locali celebrează în data de 16 noiembrie 2017 Ziua Naţională fără Tutun şi organizează în perioada 15 noiembrie – 30 noiembrie 2017 Campania „Învinge dependența de tutun! Recâștigă-ți sănătatea!”

Potrivit lui Constantin Cătană, directorul DSP, în cadrul campaniei, în unităţile de învăţământ vor avea loc activităţi de informare şi conştientizare.

Ziua Naţională fără Tutun, marcată în fiecare an în a 3-a zi de joi a lunii noiembrie, oferă cadrul informării şi sensibilizării populaţiei cu privire la riscurile generate de consumul de tutun, precum şi a populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de ţigară – aşa numitul „fumat pasiv” –, alături de încurajarea acesteia din urmă de a-şi solicita dreptul la un aer fără fum de ţigară, prin respectarea prevederilor legale în vigoare.

Campania are ca obiective  informarea şi  conştientizarea populaţiei  asupra  riscurilor asociate consumului de tutun; creşterea numărului de persoane care nu încep să fumeze şi a celor care renunţă la fumat; protecţia faţă de  expunerea la fumul de tutun.

În România, se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători, potrivit Societăţii Române de Pneumologie. 70 de decese sunt cauzate zilnic de fumat. Totodată, același for subliniază că 42.000 de oameni suferă complicații provocate de țigări.

Iată câteva avantaje ale renunțării la fumat:

– crește speranța de viață

– scade riscul producerii unui infarct miocardic

– scade riscul formării unei tumori cancerigene

– un mod de viață mult mai sănătos

– mai mulți bani în buzunar.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

ReactiiRecente