Președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, continuă să prezinte sumele pe care le pierd localitățile din județul Arad ca urmare a proiectului de buget pentru anul 2018.
Unele comune vor pierde peste 300.000 de euro, altele zeci de mii de euro. Asta înseamnă că unele dintre ele vor intra în faliment, nu vor avea bani nici pentru plata salariilor, pentru întreținerea școlilor sau pentru serviciile de bază.
Pierderea totală a Aradului va fi de peste 35 de milioane de euro, cei mai mulți bani fiind luați de la municipiu (16 milioane) și de la Consiliul Județean (peste 7 milioane de euro), de la 1 ianuarie.
„Dacă Guvernul nu găsește modalități de compensare a pierderii de peste 35 de milioane de euro pe care o suferă Aradul, 2018 va fi anul sărăciei! Proiectele importante ale județului, în sănătate, infrastructură, cultură se pot bloca. Putem ajunge în situația să nu putem cofinanța proiectele europene pe care le-am accesat, fiindcă PSD ia decizii iresponsabile! Vă prezentăm astăzi un prim grupaj cu sumele pe care Guvernul PSD le confiscă de la comune din Arad, urmând ca zilele următoare să prezentăm și pierderile celorlalte comune, precum şi marile proiecte ale Aradului afectate de decizia Guvernului”, a declarat Iustin Cionca (foto).
ALMAŞ – 107.000 euro
APATEU – 113.000 euro
ARCHIŞ – 61.000 euro
BATA – 59.000 euro
BELIU – 115.000 euro
BIRCHIŞ – 89.000 euro
BÂRSA – 77.000 euro
BÂRZAVA – 107.000 euro
BOCSIG – 118.000 euro
BRAZII – 73.000 euro
BUTENI – 153.000 euro
CĂRAND – 49.000 euro
CERMEI – 103.000 euro
CHISINDIA – 62.000 euro
CONOP – 96.000 euro
COVĂSÂNŢ – 95.000 euro
CRAIVA – 98.000 euro
DEZNA – 58.000 euro
DIECI – 50.000 euro
DOROBANŢI – 73.000 euro
FÂNTÂNELE – 139.000 euro
AU PSD LA PUTERE ,CINSTE LOR.