Consilierii locali municipali au aprobat marţi, în şedinţă ordinară, cuantumul taxei speciale de salubrizare pentru anul 2018.
Taxa specială de salubrizare nu reprezintă o noutate, ea fiind prevăzută de Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Conform acestui act normativ, pentru asigurarea finanțării serviciului de salubrizare, autoritățile administrației publice locale trebuie să stabilească atât cuantumul cât și regimul tarifelor și taxelor speciale care se ajustează sau se modifică potrivit prevederilor legale în vigoare.
„Este doar o măsură asiguratorie că bugetul municipiului nu va fi afectat, astfel încât să rămână cu banii plătiţi şi gunoiul neridicat. Până la urmă este încă o dovadă a faptului că municipalitatea îşi îndeplineşte toate obligaţiile prevăzute de lege. Insistăm în continuare ca şi operatorul, indiferent cum se numeşte el, să-şi îndeplinească aceste obligaţii. Deocamdată nu ne putem declara mulţumiţi!”, a explicat Călin Bibarţ, viceprimar al municipiului Arad.
Persoanele fizice care nu au încheiat contractul de prestări servicii cu operatorul de salubrizare vor plăti 10 lei/persoană/lună iar persoanele juridice vor achita o taxă specială pentru colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale în cuantum de 185 lei/mc.
Lasă un comentariu