Încă un arădean diagnosticat cu noul coronavirus a decedat. Acesta nu a avut istoric de călătorie și nici contact cunoscut cu caz confirmat.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, duminică seara, cel de al 43-lea deces cauzat de coronavirus la nivel naţional. Este vorba despre un bărbat de 72 de ani din județul Arad căruia în data de 26 martie i-au fost recoltate probe biologice pentru COVID 19 și au fost testate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Timișoara. Rezultatul testării a sosit astăzi, acesta fiind pozitiv. Tot astăzi bărbatul a decedat la Spitalul de Boli Infecțioase Arad.
Pacientul suferea de bronhopneumonie și insuficiență cardiacă.
De remarcat, că Aradul ocupă în continuare locul al doilea pe țară, după Suceava, în ceea ce privește numărul de decese cauzate de coronavirus.
Lasă un comentariu