Consiliul Județean Arad anunță că astăzi a fost semnat contractul pentru una dintre cele mai așteptate investiții din județ, drumul județean Lipova – Șiștarovăț – Cuveșdia – limită județ Timiș.
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad (CJA), a semnat astăzi contractul pentru proiectare și execuție, pentru acest tronson de drum județean cu o lungime de 22,1 km. Valoarea investiției este de 37 de milioane de lei plus TVA. Asta înseamnă o economie de 7 milioane de lei faţă de valoarea estimată a proiectului. Lucrarea va fi executată de asocierea SYLCCONTRANS-BAUPLANING și este finanțată din bugetul Consiliului Județean Arad, dar este cuprinsă şi pe lista de rezervă pentru finanţare prin Programul Operaţional Regional.
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a prezentat o scurtă cronologie a piedicilor birocratice care au întârziat proiectul: ,,În ianuarie 2020, Consiliul Județean Arad demara procedura pentru modernizarea acestui drum județean. Și aici a intrat în joc tăvălugul birocratic românesc. Am avut cinci contestaţii la Bucureşti şi patru plângeri la Curtea de Apel de la Timişoara. Aşa ceva este fără precedent. La 11 februarie 2020 am publicat anunțul de organizare a licitației deschise la nivel european, așa cum ne obligă legea, având în vedere valoarea proiectului. În 17.03.2020 au fost deschise cele șase oferte depuse inițial. Din acel moment, au urmat un an și jumătate de procese, contestații, la Timișoara și la București, până când am ajuns la semnarea acestui contract. Aceste piedici au întârziat proiectul cu 533 de zile. Chiar și în acest moment există pe rolul instanței de la Curtea de Apel Timișoara o plângere depusă de una dintre firme, dar cum Ordonanța 3 a modificat vineri Legile 98 (Legea Achizițiilor Publice), 99 (Achizițiile Sectoriale), 100 (Concesiunile) și 101 (Căile de Atac), și ni s-a permis să semnăm contractul și să începem lucrarea, am profitat de modificările aduse şi am semnat astăzi”.
,,Cele patru legi modificate au fost emise în anul 2016. A fost nevoie de cinci ani de zile pentru modificarea unor legi proaste, care blocau lucrările în toată ţara. Noi am deschis şantiere pe peste 500 km drumuri judeţene şi am luptat cu acest sistem absurd, am sesizat la trei prim-miniştri faptul că stăm cu banii în cont şi nu putem munci. După cinci ani de aşteptare, în sfârşit, situaţia se deblochează. Dar cu ce costuri pentru noi, când materialele s-au scumpit, şi cu ce preţ pentru cetăţeni, care au suferit un disconfort pe un drum care s-a degradat permanent. Este inclusiv o pierdere economică, pentru că un drum nou putea determina dezvoltare. Dar ne-am dus luptele nu doar cu birocraţii de la Bucureşti şi cu instanţele de judecată, ci şi cu o parte dintre politicienii arădeni şi opinia publică. Unii dintre parlamentari ne-au acuzat de minciună, în loc să vină alături de noi, să luptăm împreună pentru schimbarea legii, fiindcă arădenii pentru asta i-au trimis la Bucureşti, nu să stea pe margine şi să se rezume la critici. A fost o desolidarizare totală a acestor parlamentari, şi mă refer la cei de la PSD, cu cauza judeţului Arad. Apoi, ce m-a surprins a fost că în timp ce noi munceam să câștigăm finanțarea pentru acest proiect și apoi luptam în instanță să putem începe cât mai repede să muncim, au fost multe voci la Lipova care ne înjurau. Eu înțeleg lupta politică, înțeleg că fiecare caută să iasă cumva în evidență, dar este indecent ca atunci când cineva lucrează pentru tine și face tot posibilul să îți rezolve o problemă veche de câțiva zeci de ani, tu să stai în fotoliu și să îl înjuri. Asta mi-a lăsat un gust amar, în ce privește unii lideri de opinie de acolo, oameni pe care i-am informat despre stadiul proiectului, dar care au preferat să umple orașul cu minciuni. Cu toate acestea, pe cei mai mulţi cetăţeni nu i-au putut păcăli, ca urmare am câştigat alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean şi la Lipova”, a precizat președintele CJA.
Lasă un comentariu