Centrul Municipal de Cultură Arad în colaborare cu Colegiul Național de Arte „Sabin Drăgoi“ va organiza a VI-a ediție a școlii de vară „Vara de ARTE“, un program special pregătit pentru vacanță, care se adresează copiilor și elevilor.
Astfel, a șasea ediție a programului „Vara de ARTE“ va avea loc în perioada 28 iunie 2021 – 5 august 2021, în curtea Clădirii Preparandiei din municipiul Arad, strada Preparandiei, nr. 13.
În cadrul școlii de vară, participanții vor putea să se participe la trei module, care vor avea loc de luni până vineri, între orele 9.00 – 11.00 și 11.00 – 13.00, astfel: muzică/instrumente muzicale, actorie/dezvoltare personală și jocuri interactive/ateliere de creație.
În zilele de luni, miercuri și vineri se va derula programul „Fii actor pentru o zi“, care va cuprinde lecții de dicție, actorie, improvizație dar și cursuri de dezvoltare personală și codul bunelor maniere.
În zilele de marți vor fi organizate jocuri interactive și ateliere de creație păpuși tradiționale, marionete, păpuși de mână, măști.
În zilele de joi vor avea loc cursurile de pian și instrumente de percuție.
Toate modulele pot fi frecventate de copii cu vârste cuprinse între 5 – 14 ani, iar participarea la acestea este gratuită, fiind necesară înscrierea.
Înscrierile se fac în perioada 10 iunie – 25 iunie, la secretariatul Centrului Municipal de Cultură, situat pe Bulevardul Revoluției nr. 97, etaj 1, ap.4, la numărul de telefon: 0371/501072 și la adresa de email: secretariat@cmcarad.ro.
Formularul de înscriere poate fi descărcat la adresa: https://www.cmcarad.ro/ro/documente
Prima ediție a școlii de vară „Vara de ARTE“ a avut loc în 2015, iar de atunci în fiecare an, organizatorii, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, propun ateliere atractive pentru elevii care care se vor afla în Arad în perioada estivală.
Lasă un comentariu