S-a căsătorit cu dragostea vieții sale și a sperat că a făcut-o pentru toată viața.
Femeia avea încredere în soțul ei, însă, nu una deplină. De la o vreme începuse să simtă că acesta o înșală, așa încât a vrut să se convingă și a început prin a-și spiona soţul pe Facebook.
A avut parte de un șoc în momentul în care s-a uitat printre fotografiile prietenilor acestuia. A dat peste fotografii cu soțul său de la o altă nuntă. Furioasă, femeia a alertat poliţia, care a descoperit certificatul de căsătorie al acestuia, datând din iarna anului 2013.
Investigația a fost, apoi, preluată de polițiști, care au descoperit că bărbatul mai avea nu una, ci alte trei soţii, primele două căsătorii având loc în anul 1988.
Toate cele patru soţii ale bărbatului trăiesc în părţi diferite din South Carolina.
Bărbatul a fost arestat pentru bigamie, dar a refuzat să comenteze pe marginea situaţiei complicate în care se află.
Lasă un comentariu