Polițiștii locali, prin activitatea specifică pe care o desfășoară, demască aproape lunar câte un fals cerșetor, care, din punct de vedere medical, nu se poate încadra sub nici o formă în categoria persoanelor cu dizabilități. Aceștia însă, lipsiți de scrupule, își truchează starea fizică, pozând constant în persoane fără membre superioare sau inferioare sau cu alte grave handicapuri. Problema este cu atât mai serioasă cu cât arădenii se milostivesc de acești paria și le oferă diverse sume de bani. Or, tocmai aceste sume sunt „vinovate” de menținerea cerșetorilor pe străzi, atât a celor falși, cât și a celor care chiar au o problemă de sănătate sau alta, ori care, dacă nu au nimic, din punct de vedere fizic, cerșesc, pur și simplu, invocând situații de familie disperate.
Cetățenii trebuie să știe că atunci când oferă bani persoanelor de care li se face milă, nu întrețin doar falșii cerșetori, ci întrețin și (ne)munca. Unii dintre cei care imploră mila publicului sunt apți de muncă și ar putea oricând să câștige niște bani lucrând. Nu o fac însă, prefrând calea mai ușoară.
La ora actuală, cerșetorii nu mai au secrete pentru polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Arad. Unora dintre ei le-au fost aplicate amenzi în mod repetat; acestea însă rămân neplătite de cei pe numele cărora au fost administrate.
„Facem, pe această cale, încă un apel la rațiunea arădenilor, rugându-i să conștientizeze faptul că nici o acțiune a poliției nu va fi eficientă întru totul, atâta timp cât ei înșiși nu conștientizează că tocmai mărunții oferiți zilnic cerșetorilor îi mențin pe aceștia pe străzi. Cu siguranță, dacă nu ar primi nici un leu, ar dispărea definitive”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Locale Arad.
Mai mult, cerșetorii au, în multe dintre cazuri, domicilii stabile în alte județe, de unde revin exclusiv în orașele unde văd că sunt miluiți, deci și în Arad. Majoritatea nici măcar nu sunt oameni ai străzii. Au acoperișuri deasupra capului, ar putea chiar să muncească, neavând nici o interdicție în acest sens, însă aleg calea ușoară, a cerșitului, alimentată în mod constant de toți cei care nu își dau seama că mila nu este neapărat sentimentul pe care oamenii ar trebui să-l aibă față de acești triști „actori” ai străzii.
Polițiștii locali arădeni l-au depistat zilele acestea, într-un tramvai de pe raza municipiului, pe Mărcuț Petrișor Țurcă, de 24 de ani, din Sălaj, care poza într-o persoană lipsită de unul dintre picioare. Polițiștii locali însă au depistat repede că este un fals handicap, piciorul fiind îndoit și înfășurat în așa fel încât să se poată crede că nu există de la genunchi în jos. Persoana a fost identificată și amendată și sfătuită să se întoarcă în localitatea sa de domiciliu.
„Noi acționăm mereu pentru stoparea fenomenului cerșetoriei, dar atâta timp cât nu suntem susținuți de toți locuitorii orașului, care ar trebui să conștientizeze că nu trebuie să le ofere în continuare bani cerșetorilor, șansele de succes deplin sunt mult scăzute. Cerșetorii vor rămâne pe stăzi atâta timp cât li se dau bani”, a declarat Viorica Graur, director general al Poliției Locale Arad.
Lasă un comentariu