Atunci când contemplu frumusețea vieții și a lumii, în care oamenii caută ceea ce este mai bine pentru ei și familia lor, unde copiii se joacă și bătrânii încă visează, aflându-mă în fața unui mormânt al unui semen răpus din cauza unui conflict armat găsesc să spun numai: terorismul este o absurditate.
În timp ce Dumnezeu proniază lumea Sa, ducând înainte creația Sa, iar noi oamenii suntem chemați să colaborăm cu lucrarea Sa, războiul și orice fel de atentat la viață distruge. Nimicește și ceea ce Dumnezeul vieții a creat mai frumos: ființa umană. Ființa umană este kalos-ul (frumosul) prin excelență. Războiul distruge totul, chiar și legătura dintre neamuri, seminții sau chiar dintre rude și frați. Războiul este dement, planul său de înaintare este nimicirea, călcarea în picioare a persoanelor, aruncarea în cenușa istoriei a principalelor realizări ale civilizației. Orice conflict armat este posedat de o voință de a crește prin distrugere!
Sadismul răutății, lăcomia, interesul murdar, intoleranța, ambiția spre putere… sunt motive care împing înainte decizia conflictuală, și aceste motive sunt adesea justificate de o anumită „filosofie”, care de fapt e pură ideologie; ideologia este în mâna acelora stăpâniți de o anumită pasiune, este impulsul denaturat. Ideologia este o justificare și atunci când nu există o ideologie, există răspunsul nihilist: „Ce mă interesează?”, „Nu e treaba mea”! Toate persoanele care și-au pierdut viața în atentatele din Europa sau în conflictele din Siria, aveau proiectele lor, aveau visurile lor…, însă viețile lor au fost frânte. De ce? Pentru că mulți au spus: „Ce mă interesează?”
Și astăzi, după multele eșecuri ale multor războaie, probabil că se poate vorbi despre un alt război dus „pe bucăți”, cu crime, atentate, masacre, distrugeri…în care de multe ori războiul se confrundă cu terorismul. Ca să fim onești, prima pagină a ziarelor ar trebui să aibă ca titlu: „Ce mă interesează?”, „Nu e treaba mea !”. Această atitudine este exact opusul a ceea ce ne cere Iisus în Evanghelie, pentru că El se identifică cu cel înfometat, cu cel însetat, cu cel străin, cu cel bolnav, cu cel închis… Cine se identifică cu situația fratelui, intră în bucuria Domnului; în schimb cine nu face acest lucru, cine cu omisiunile sale spune: „Mie nu-mi pasă !”, rămâne afară.
De multe ori mă întreb dacă există un cimitir fără victime ale războiului. În rugăciunile și cugetele noastre le amintim. Există plânsul, există doliul, există durerea. Și de aici amintim victimele tuturor atentatelor de ieri și de azi. Și astăzi victimele sunt multe… Cum este posibil acest lucru? Este posibil pentru că și astăzi în culise există interese meschine, planuri geopolitice, aviditate de bani și de putere, există industria armelor, care parte să fie atât de importantă din multe puncte de vedere! Și acești planificatori ai terorii, acești organizatori ai conflictelor, precum și vânzătorii de arme, au scris în inimă: „Nu mă interesează?”.
Cu acest „Nu mă interesează?” pe care-l au în inimă afaceriștii războiului, probabil câștigă mult, însă inima lor coruptă a pierdut capacitatea de a regreta. Umbra indiferenței ne acoperă și astăzi, în fața atentatelor sau conflictelor. Se vede în Europa, în Africa și în Orientul Apropiat. Umbra indiferenței se vede în istoria care merge cu secole în urmă, în special în secolul al XX-lea, până în zilele noastre. Și se vede și acum în zilele noastre.
Aparține înțelepților a recunoaște greșelile, a simți durere față de ele, a se căi, a cere iertare și a plânge. Suntem chemați la a trece de la pasivul „Nu mă interesează?” la atitudine de responsabilitate cu ceea ce se întâmplă în jurul sau în mijlocul nostru. Pentru toți căzuții din „inutilele măcele”, pentru toate victimele nebuniei războiului sau atentatelor barbare din orice timp : să ne doară. Am încercat de atâtea ori și timp de atâția ani să rezolvăm conflictele noastre cu forțele noastre și chiar cu armele noastre; atâtea momente de ostilitate și de întuneric; atâta sânge vărsat; atâtea vieți frânte; atâtea speranțe îngropate…Fraților, omenirea are nevoie de conștientizare și păsare, și aceasta este ora maturizării istorice.
Arhim. Conf. Univ. Dr. Teofan Mada, Vicar eparhial
Lasă un comentariu