Unsprezece persoane au avut de suferit, în această dimineață, de pe urma unui accident rutier ce a avut loc pe DJ 682, la ieșirea din Arad spre Zădăreni.
Potrivit polițiștilor, accidentul a fost provocat de șoferul unui microbuz care se deplasa pe sensul de mers dinspre Zădăreni spre Arad. Acesta nu s-a asigurat la schimbarea direcției de deplasare, microbuzul intrând astfel în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar pe banda doi a aceluiași sens de mers. În urma impactului dintre cele două autovehicule, microbuzul s-a răsturnat, trei persoane fiind rănite mai grav iar alte opt suferind răni ușoare.
La locul accidentului au intervenit un echipaj SMURD, două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță și un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Lasă un comentariu