Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc în această dimineață în localitatea Seleuș din județul Arad.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Ineu cu o autospecială de intervenție cu modul pentru descarcerare și un echipaj SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și SVSU Seleuș.
Potrivit primelor informații, cel puțin două persoane au fost rănite.
UPDATE: „În urma accidentului în care au fost implicate șapte persoane, au rezultat două victime conștiente, cooperante, dintre care una încarcerată. Pompierii au acționat pentru extragerea victimei din autoturism, ulterior aceasta fiind preluată de echipajul medical SAJ și transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare. Cea de-a doua victimă a fost evaluată medical la locul evenimentului și transportată la spital de către echipajul medical SMURD. Celelalte persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital”, informează Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad.
UPDATE 1/„În dimineața zilei de 24 februarie, în jurul orei 9.13, a avut loc un eveniment rutier în localitatea Seleuș. Din primele cercetări a reieșit că autoturismul condus de un arădean în vârstă de 65 de ani pe D.J. 709 în Seleuș a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma imapctului două persoane au fost rănite ușor (la prima vedere), acestea fiind transportate la spital pentru evaluarea stării lor și acordarea de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că nici unul dintre cei doi conducători auto nu se afla sub influența alcoolului. Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Lasă un comentariu