Un accident rutier grav în care au fost implicate un autoturism și un autocamion a avut loc, vineri după-masa, la ieșirea din localitatea Zimandcuz.
La locul accidentului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă.
„În urma accidentului a rezultat o victimă, aflată în stare de inconștiență, rămasă încarcerată în autoturism. Pompierii au acționat pentru extragerea acesteia, ulterior fiind preluată de echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă, care a început imediat efectuarea manevrelor de resuscitare.
Din nefericire, în ciuda tuturor eforturilor depuse de către echipajul medical, victima nu a răspuns manevrelor, decesul fiind constatat la locul evenimentului. Este vorba despre o femeie, în vârstă de aproximativ 50 de ani.
Pompierii militari arădeni au acționat, de asemenea, și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.
„La data de 1 august, în jurul orei 16.45, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre o coliziune între un autoturism, condus de o femeie de 51 de ani, din Arad și un autocamion condus, de un bărbat de 41 de ani, cetățean maghiar.
În urma evenimentului rutier, femeia de 51 de ani a decedat. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că șoferul autocamionului nu consumase alcool.
Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal, întocmit pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

Sursa foto: ISU Arad

Totuşi,care sânt circumstanțele în care s’a petrecut accidentul?
Că şoferul camionului nu consumase alcool,asta nu ajută mare lucru pt elucidarea cazului,dar femeile chiar n’au voie să bea alcool?…
Puteau să constate că ambii şoferi nu consumaseră alcool,dar…e mai greu să fii cuminte,ştim asta dar mulți uită să fie cuminți,şi nici nu vor.