Un autoturism și un microbuz au fost implicate într-un accident, la ieșirea din Lipova spre Ususău.
La fața locului intervin pompierii militari ai Secției Bârzava cu o autospecială de descarcerare și trei ambulanțe SMURD, dintre care una Terapie Intensivă Mobilă.
La locul evenimentului intervin și pompierii voluntari ai SVSU Lipova.
UPDATE 1: Potrivit ISU Arad, în urma accidentului au rezultat două victime, dintre care una rămasă încarcerată.
Pompierii au acționat pentru extragerea victimei din autoturism, ulterior aceasta fiind preluată în viață de către echipajului medical. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, în stare de inconștiență.
Cea de-a doua victimă, (un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani), este stabilă, conștientă și cooperantă.
UPDATE 2: „Din nefericire, în ciuda tuturor eforturilor depuse de către echipajul medical, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar decesul a fost declarat la locul evenimentului de către medicul echipajului SMURD Terapie Intensivă Mobilă. Cea de-a doua victimă a fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare, aceasta fiind conștientă și cooperantă. Pompierii militari arădeni au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului”, a transmis ISU Arad.
[…] Citeste articol integral Sursa & Foto Credit- “newsar.ro” […]