Un accident rutier grav a avut loc în acestă dimineață pe DN7, la ieșire din Boița, județul Sibiu.
Conform IPJ Sibiu, un șofer în vârstă de 42 de ani, din Bihor, care circula spre Sibiu, a ajuns pe contrasens și s-a izbit de o platformă care tracta un autoturism, condusă de un bărbat de 70 de ani din Poplaca.
În urma impactului violent au fost răniți cei doi bărbați, o femeie de 41 de ani din mașina care a intrat pe contrasens și un copil de 5 ani, aflat în același autoturism.
Traficul rutier este blocat pe sensul de mers Sibiu – Vâlcea.
Sursă foto: oradesibiu.ro
Lasă un comentariu