O șoferiță beată a provocat joi noaptea un accident rutier în cartierul Subcetate.
Evenimentul rutier a avut loc în noaptea de 23 spre 24 decembrie. Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii rutieri au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe strada Barbu Lăutarul, din cartierul arădean Subcetate. Deplasându-se la fața locului aceștia au constatat faptul că o femeie de 27 de ani, din municipiul Arad care conducea un autoturism pe respectiva stradă ar fi intrat cu mașina în coliziune cu poarta unui imobil, care a ricoșat în două autoturisme parcate în curte.
Conducătoarea autoturismului a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Întrucât acesta se afla într-o stare vizibila de ebrietate a fost transportată la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge și urina în vederea stabilirii substanțelor consumate.
„În urma impactului au rezultat exclusiv pagube materiale. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Lasă un comentariu