Accident rutier grav în județul Arad: O femeie și-a pierdut viața și alte trei persoane au fost rănite

Accident rutier grav în județul Arad: O femeie și-a pierdut viața și alte trei persoane au fost rănite

O femeie și-a pierdut viața și alte trei persoane au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc în această după-amiază în județul Arad, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.

Potrivit IPJ Arad, „un bărbat de 64 de ani, din Chișineu-Criș, în timp ce conducea un autoturism pe Str. Aradului, din Nădab, la intersecția cu D.N. 79, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa dinspre Șimand spre Chișineu-Criș, condus de un bărbat de 51 de ani. În urma accidentului, la fața locului a fost declarat decesul unei femei de 57 de ani, pasageră în primul autoturism. Alte 3 persoane au fost transportate la spital”.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Foto: Adrian Valea

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.