Un accident rutier soldat cu două victime a avut loc miercuri seara pe strada Ogorului din municipiul Arad.
Accidentul rutier, în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc în jurul orei 19,30. La locul incidentului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă. De asemenea, a fost alocată și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
„În urma accidentului au rezultat două victime conștiente cooperante și neîncarcerate. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 53 de ani și o femeie în vârstă de 70 de ani. Ambele victime au primit îngrijiri medicale la locul accidentului. În urma evaluării medicale, cele două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare. Pompierii militari arădeni au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului”, precizează Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.
Sursa foto: ISU Arad
[…] Citeste articol integral Sursa & Foto Credit- “newsar.ro” […]