Un accident rutier grav a avut loc marți, în jurul prânzului, între localitățile Beliu și Seliștea.
La locul accidentului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Ineu cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță de stingere cu modul pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebiș și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului au fost alocate și două ambulanțe SAJ.
„În urma accidentului au rezultat cinci victime, dintre care una rămasă încarcerată. Pompierii au acționat pentru extragerea victimei din autoturism, care, din nefericire prezenta leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind declarat la locul evenimentului. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 27 de ani. Celelalte 4 victme (o femeie în vârstă de 25 de ani și trei minori cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani) sunt conștiente și cooperante, fiind monitorizate în aceste momente de către echipajele medicale prezente. În urma evaluării medicale, cele 4 victme au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.
UPDATE/ „La data de 10 septembrie., în jurul orei 12:15, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un accident cu consecințe grave. Un bărbat de 29 de ani, din Cărand, în timp ce conducea un autoturim dinspre Seliștea spre Beliu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat. În urma impactului, șoferul și-a pierdut viața, alți 4 pasageri, dintre care 3 copii minori, au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză se continuă cercetările, pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului.”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
[…] Citeste articol integral Sursa & Foto Credit- “newsar.ro” […]