Moda este în continuă schimbare, la fel și garderoba. Totuși, nu poți să schimbi în totalitate dulapul cu haine în funcție de fiecare trend. Așadar, trebuie să fii atentă atunci când cumperi un articol de vestimentație, deoarece vrei ca acesta să se potrivească cu restul garderobei. Indiferent de rolul pe care îl joacă o piesă într-o ținută, aceasta tot trebuie să se asorteze cu ansamblul.
În garderoba unei femei există câteva piese foarte importante, în jurul cărora se pot construi ținute. Acestea nu trebuie să lipsească din dulapul tău, deoarece îți oferă foarte multe opțiuni în momentul în care îți gândești ținuta. Citește mai departe pentru a afla care sunt aceste piese și modul în care se aleg.
1. Sacou
Sacoul este o piesă versatilă, deoarece poate fi purtată și în situații mai formale, dar și în viața de zi cu zi. Așadar, printre primele aspecte pe care trebuie să le decizi înainte să cumperi un sacou se numără scopul lui. Mai exact, ocaziile sau evenimentele la care acest va fi purtat. Dacă acesta este destinat mersului la birou, atunci stilul va fi unul mai simplu, cu mai puține detalii și culori mai pale. Totuși, dacă este vorba de o petrecere sau un eveniment special, ai mai multe opțiuni. Un sacou poate impresiona prin eleganță și detalii. Există câteva stiluri care determină contextul în care sacoul poate fi purtat:
- clasic – este o piesă mai simplă, dar populară
- drept – este potrivit pentru ținutele mai extravagante
- cu două rânduri de nasturi – această piesă este dedicată ținutelor casual
- cu talie înaltă – se potrivește cel mai bine în combinație cu pantaloni eleganți
Atunci când ești în căutare de sacouri este important să fii atentă la croială. Stilul de croi este un aspect definitoriu pentru cum îți stă haina. Așadar, este recomandat să probezi sacoul înainte să îl cumperi, deoarece arată diferit în funcție de purtător. Reperele pe care trebuie să le ai atunci când alegi croiala sunt: umerii, talia și mânecile. Articolul de vestimentație trebuie să se așeze potrivit pe umerii tăi, fără să fie prea strâmt. Mâneca și talia sunt aspecte care țin de preferința personală și stilul ținutei la care o să fie îmbrăcat costumul.
De asemenea, materialul din care este realizată piesa trebuie să fie unul calitativ. Modul în care acesta arată este esențial pentru aspectul ținutei. În general, sacourile sunt realizate din lână sau amestecuri de lână și alt material. Totuși, lâna este compoziția preponderentă, deoarece este mai durabilă și oferă un aspect elegant.
Culoarea și modelul sunt aspecte la care trebuie să fii atent. Alege un sacou care să se potrivească stilului tău și garderobei tale. Totuși, caută modele care sunt ușor de asortat și nu ezita să încerci detalii mai îndrăznețe.
2. Pantaloni casual
Din colecția ta de pantaloni de damă, nu trebuie să lipsească cei casual. Aceștia sunt o opțiune populară pentru multe ținute, deoarece pot fi purtați în viața de zi cu zi și au aspect ușor elegant. Când vrei să cumperi acest tip de pantaloni, este foarte important să ai în vedere și perechile de încălțăminte pe care le ai. În funcție de stilul lor și de felul în care pantalonii se așează și se asorteaza cu perechile tale, poți crea diferite ținute.
De asemenea, asigură-te că pantalonii ți se potrivesc. Pare un detaliu fundamental, însă dacă alegi mărimea corectă, pantalonii îți pun în valoare partea inferioară a corpului. Este foarte important să fii atentă la croi când alegi mărimea. Croiul poate influența felul în care pantalonii îți vin.
Ia în considerare stilul și preferințele. Alege culori și modele care îți sunt pe plac, dar și pe care le porți de obicei. Dacă te simți îndrăzneață, poți construi o ținută nouă în jurul unei singure perechi de pantaloni. Totuși, culorile ar trebui să se potrivească și cu mediul în care te vei afla.
3. Jachetă
Alegerea unei jachete damă poate da bătăi de cap. Este o piesă de vestimentație versatilă care se potrivește pentru o varietate de ținute și stiluri. Un aspect foarte important pentru alegerea unei jachete este materialul. Acest detaliu influențează în mod direct tipul de ținută care poate fi realizată și evenimentul la care jacheta poate fi purtată. Denimul este un material pentru viața de zi cu zi, materialul textil este pentru jachetele sport, iar pielea este pentru modelele mai elegante.
Când îți propui să îți îmbogățești garderoba cu alte articole de vestimentație, este necesar să le probezi înainte. Fiecare haină se așează diferit în funcție de structura fiecăruia. Procesul de cumpărare este mai simplu dacă doar mergi în magazine, compari modelele care îți plac și probezi articole până găsești ce ți se potrivește. De asemenea, este foarte important să alegi tot timpul haine confortabile. Nu sacrifica confortul pentru aspect.
Lasă un comentariu