ACL: „Neinstruiți de Prefectură, președinții secțiilor de votare recurg la ilegalități”

ACL: „Neinstruiți de Prefectură, președinții secțiilor de votare recurg la ilegalități”

Alianța Creștin Liberală Arad semnalează, într-un comunicat de presă, faptul că „Instituția Prefectului Județului Arad nu a instruit așa cum trebuie președinții și locțiitorii secțiilor de votare din județ”.

Astfel, reprezentanții Alianței Creștin Liberale în secțiile de votare au trimis nenumărate semnale că președinții secțiilor din care fac parte dispun îndepărtarea materialelor electorale din jurul secțiilor de votare, deși, conform Deciziei nr. 10 a Biroului Electoral Central (BEC), acest lucru este ilegal.

Alianța Creștin Liberală atrage atenția asupra faptului că îndepărtarea ilegală a materialelor electorale din jurul secțiilor de votare creează prejudicii partidelor cu șanse reale de a merge mai departe în turul 2 al Alegerilor Prezidențiale, acestea fiind nevoite să reinvestească în aplasarea de noi materiale electorale.

Decizia nr. 10 a Biroului Electoral Central, art. 4 transmite următoarele: (1) „După data încheierii campaniei electorale, este obligatorie numai îndepărtarea materialelor electorale de orice tip din și de pe clădirea sediului secției de votare. (2) Îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din și de pe clădirea sediului secției de votare se dispune de președintele biroului electoral al secției de votare și se realizează prin persoanele desemnate de primar în acest scop”.

„Constatăm, astfel, că oamenii statului, instruiți de Prefectură, nu cunosc legile suficient de bine. Astfel de nereguli din partea președinților de secții de votare s-au petrecut în mai multe secții din județ. Exemple: Secția 92 (Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară – str. Lucian Blaga), una dintre secțiile din orașul Sebiș, dar și la una dintre secțiile din comuna Vladimirescu”, se arată într-un comunicat de presă al ACL Arad.

  1. rade harb de oala sparta cum zice un proverb romanesc. cei de la PD ar trebui sa taca pt. ca majoritatea oamenilor din sectiile de votare sunt ai lor bagati prin UDMR si alte partide!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.