Polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, secțiile de poliție rurală 1 și 2 Arad, Serviciul Județean al Poliţiei de Frontieră, criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, împreună cu jandarmi arădeni, au desfășurat duminică o acțiune de amploarela Pecica.
În cadrul activităților, au fost legitimate 147 de persoane (din care 63 testate cu aparatele din dotare, pentru consum de alcool și droguri) și verificate 118 de vehicule, șase societăți comerciale, opt unități de cazare și cinci parcări.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 73 de sancțiuni contravenționale, în valoare toată de aproximativ 36.500 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 3 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.
Au fost conduse la sediul unității de poliție, pentru clarificări suplimentare, 14 persoane.
Pentru nerespectarea legislației privind transportul de material lemnos, au fost confiscați 2 metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 450 de lei, iar pentru încălcarea legislației privind paza obiectivelor și bunurilor, polițiștii au aplicat șase sancțiuni contravenționale.
Trebuie spus că aceste acțiuni se desfășoară periodic, atât în municipiu cât și în județ.
Lasă un comentariu