Acțiune de DESHUMARE în cimitirul POMENIREA. Investigatorii caută zece VICTIME

O amplă acțiune de căutare și deshumare a zece persoane condamnate la moarte și executate la 1 septembrie 1958 va începe marți în cimitirul Pomenirea.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează începând cu ziua de 8 mai o acţiune de investigaţii arheologice în Cimitirul Pomenirea din Arad. Acţiunea are drept obiectiv căutarea, deshumarea și recuperarea rămăşiţelor pământeşti a 10 persoane, care au fost executate prin împușcare la 1 septembrie 1958 în urma unei condamnări penale pentru fapte îndreptate împotriva regimului comunist.

După instaurarea regimului comunist, conducerea politică a țării a iniţiat un adevărat program de anihilare a oricărei forme de opoziţie, iar metodele utilizate pentru îndepărtarea tuturor celor care se împotriveau noului regim au fost condamnarea pentru infracțiuni politice la pedepsa cu moartea sau încarcerarea în penitenciare, lagăre și colonii de muncă, ori executarea sumară a oponenților fără existența unor sentințe judecătorești.

După moartea lui Stalin, intervenită în martie 1953, în unele țări ale lagărului socialist au existat anumite tendințe spre unele deschideri și transformări social-politice sau de intensificare a opoziției împotriva regimurilor comuniste, inițiate de anumite persoane sau organizații. În România, în cursul anului 1955, mai multe persoane de etnie maghiară și română au pus bazele unei organizații clandestine de tip laburist-creștin, concretizată într-un partid politic, numit Partidul Muncitoresc Creștin. După cum rezultă din documentele Securității, scopul invocat al acestei mișcări politice anticomuniste a fost declanșarea unei lovituri de stat pentru răsturnarea prin mijloace violente a ordinii sociale existente și reinstaurarea vechiului regim politic, această acțiune fiind preconizată a se înfăptui în cursul lunii august 1956. Organizația a avut un program ideologic concretizat într-un manifest de partid, care a fost conceput și redactat în cea mai mare parte de către Szoboszlay Aladar, un preot catolic născut la Timișoara dar legat de zona Aradului unde a slujit în câteva parohii. Szoboszlay a fost liderul recunoscut al acestei formațiunii politice, care, alături de alte persoane de încredere, a reușit în condiții de clandestinitate să adune mulți aderenți ce s-au organizat în grupuri subversive în mai multe zone din țară. În cadrul filialelor teritoriale ale partidului au predominat membrii de etnie maghiară, ponderea românilor fiind de circa 15 %.

În programul Partidului Muncitoresc Creștin se acredita ideea creării unui stat confederal româno-maghiar și chiar paneuropean, fiind propusă o structură de guvernământ bazată pe niște principii de funcționare ce urmau să conducă la rezolvarea definitivă a diferendelor istorice româno-maghiare. Între dezideratele propuse în acest program, se situa întroducerea sistemului pluripartidist în viața politică a țării și organizarea societății după niște principii care nu nu aparțineau nici comunismului și nici capitalismului. Promovarea acestor teorii au condus ulterior, după destructurarea organizației și arestarea multor membrii, la acuzații grave din partea Securității, susținându-se că s-a militat pentru știrbirea suveranității țării și subminarea regimul popular, atentându-se la  cuceririle revoluționare ale poporului român, fiind calomniată Uniunea Sovietică.

Activitățile planificate ale membrilor partidului au urmărit o colaborare cu anumite grupări și persoane din Ungaria, care au fost implicate în pregătirea și declanșarea Revoluției maghiare împotriva dictaturii bolșevice și a ocupației sovietice, care a izbucnit în 23 octombrie 1956. După înăbușirea revoltei populare din Ungaria în intervalul 4-10 noiembrie 1956, organizația și-a sistat în mare parte activitatea. Între timp, Securitatea a început să adune informații despre această formațiune politică clandestină precum și despre persoanele implicate sau care au avut cunoștință despre aceasta. Arestările au început abia în toamna anului 1957, primul reținut fiind chiar Szoboszlay Aladar, iar în lunile următoare au mai fost arestate și încarcerate aproape 200 de persoane.

După terminarea anchetei, Securitatea a trimis în judecată număr de 57 de persoane, acest lot de inculpați primind numele de lotul Szoboszlay, după organizatorul și ideologul partidului. Procesul a început în ziua de 17 aprilie 1958 la Timișoara în fața Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj, completul de judecată fiind prezidat de Macskasi Pavel, ajuns maior de justiție fără a fi absolvent al vreunei facultăți de drept. Instanța a hotărât prin sentința penală nr. 719 din 30 mai 1958, pronunțată în dosarul de judecată nr. 357/1958, condamnarea a 10 persoane la pedeapsa capitală, ceilalți 47 de membri ai lotului fiind condamnați la pedepse grave cu închisoarea, dispunându-se și confiscarea averii pentru toți inculpații. Cât privește pe cei condamnați la moarte, acuzația principală adusă acestora a fost de uneltire împotriva securității interne și externe a R.P.R. Identitatea acestor persoane este următoarea:

1. Szoboszlay Aladár – născut la 18 ianuarie 1925 în Timișoara, fiul lui Aladár și Iosefina; preot catolic, necăsătorit, fără copii.
2. Huszár Iosif – născut la 9 martie 1913 în Viena (Austria), fiul lui Ladislau și Maria; fost moșier, ultima ocupație geamgiu, divorțat, fără copii.
3. Kónya Ștefan – născut la 4 ianuarie 1915 în mun. Gheorgheni, jud. Harghita, fiul lui Emeric și Ana; avocat, căsătorit, fără copii.
4. Lukács Ștefan – născut la 20 februarie 1920 în orașul Pecica, jud. Arad, fiul lui Ștefan și Vilma; fost contabil, ultima ocupație comerciant-gestionar, căsătorit cu trei copii.
5. Tamás Imre – născut la 7 septembrie 1907 în satul Iscroni, oraș Aninoasa, jud. Hunedoara, fiul lui Ioan și Iuliana; învăţător, divorțat, trei copii.
6. Tamás Dezideriu – născut la 16 mai 1901 în Bărbătenii de Jos, oraș Lupeni, fiul lui Ioan și Susana; funcţionar, căsătorit cu doi copii.
7. Orbán Ștefan – născut la 20 august 1900 în com. Păuleni-Ciuc, jud. Harghita, fiul lui Petru și Terezia; funcţionar, căsătorit, doi copii.
8. Orbán Carol – născut la 6 iulie 1888 în com. Mădăraș, jud. Harghita, fiul lui Gheorghe și Șarolta; fost moşier, ultima ocupație contabil, necăsătorit, trei copii.
9. Ábrahám Árpád – născut la 16 februarie 1914 în com. Bixad, jud. Covasna, fiul lui Ioan și Carolina; preot catolic, necăsătorit.
10. Fîntînaru Alexandru – născut la 25 martie 1895 în com. Semlac, jud. Arad, fiul lui Nicolae și Elisabeta; avocat pensionar, divorțat, un copil.

Toate persoanele condamnate au depus în 6 iunie 1958 recurs împotriva sentinței, acesta fiind admis de Tribunalul Suprem al R.P.R., Colegiul Militar. Prin decizia nr. 206 din 24 iulie 1958, instanța supremă a schimbat două încadrări juridice pentru unii condamnați dar a păstrat sentința cu pedepsele hotărâte de prima instanță, care astfel a rămas definitivă. Potrivit adresei Tribunalului Suprem, Colegiul Militar, nr. 206 din 26 iulie 1958, toți condamnaţii la moarte au adresat cereri individuale de graţiere către Prezidiul Marii Adunări Naţionale a R.P.R., care au fost respinse în ședința din 22 august 1958. Astfel, după epuizarea acestei încercări de comutare a pedepselor, toți cei 10 condamnați la moarte au fost executați în ziua de 1 septembrie 1958.

Conform datelor consemnate în Fișele Matricole Penale ale persoanelor condamnate la moarte, acestea sunt încarcerate la Penitenciarul din Arad începând cu ziua de 24 aprilie 1958, în timpul procesului fiind duse la Timișoara atunci când era necesară prezența lor în fața instanței. Tot din aceste fișe rezultă că înainte cu câteva zile de punerea în practică a pedepsei, condamnații au fost ridicați din Penitenciarul Arad de către delegații Regionalei de Securitate Timișoara spre a fi executați. Din conținutul proceselor verbale de execuție, întocmite individual pentru fiecare condamnat, rezultă că îndeplinirea sentinței s-a făcut în noaptea zilei de 1 septembrie 1949, între orele 23,00 și 24,00, oamenii fiind uciși prin împușcare după ce au fost așezați cu spatele la grupa de execuție. Deși în aceste documente oficiale nu se specifică locul precis unde s-a desfășurat execuția, înțelesul ar fi că aceasta a fost în incinta Penitenciarului Timișoara, lucru care însă trebuie cercetat și stabilit cu precizie. După execuție, trupurile morților au fost predate comandantului Penitenciarului Timișoara pentru a dispune înhumarea lor. Decesele au fost oficializate abia în anii următori, fiind întocmite certificate de moarte pe baza cărora decesele au fost înregistrate în registrul stării civile de la Sfatul Popular al orașului Timișoara, aceste consemnări fiind dispersate în perioada anilor 1960-1971.

După căderea oficială a regimului comunist, rudele și urmașii celor executați au început să facă demersuri pe la diferite instituții ale statului pentru a putea afla locul unde au fost îngropați morții, scopul fiind recuperarea osemintelor și reînhumarea lor creștinească. Acest lucru nu s-a putut însă realiza deoarece nu existau informații sigure despre locul înhumării. În anul 2010 s-a reușit totuși să se facă pe cale juridică o oarecare dreptate morală pentru cele 10 persoane ucise în 1958 din motive politice. Printr-o cerere adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Cluj la data de 31 ianuarie 2007, d-na Szabo Emilne Alexandra, sora lui Szoboszlay Aladar, în prezent decedată, a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 719 din 30 mai 1958 pronunțată de Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj. După multe tergiversări și declinări de competență între instanțele de judecată, cauza a intrat în cele din urmă spre soluționare pe rolul Curții de Apel Cluj. În urma judecării, procesul s-a încheiat prin pronunțarea sentinței penale nr. 54 din 13 mai 2010. Instanța a hotărât anularea integrală a sentinței nr. 719/1958 și achitarea tuturor celor 57 de condamnați din lotul Szoboszlay, dispunând și restituirea averilor confiscate.

Despre locul execuției, de-a lungul timpului au circulat mai multe variante după care aceasta a fost făcută la Jilava, în pădurea Macea din împrejurimile Aradului, în subsolul clădirii Securității din Arad, în poligonul orașului Arad sau în incinta Penitenciarului Timișoara. Din procesele verbale de execuție reiese că de organizarea acestei acțiuni s-a ocupat în mod direct Direcția Regională de Securitate Timișoara cu implicarea penitenciarul din oraș. În ceea ce privește locul unde au fost îngropați morții, de asemenea au existat mai multe păreri după care înhumarea s-ar fi făcut la Jilava, în Arad, în pădurea Macea sau undeva în Timișoara. Varianta cea mai plauzibilă a fost că trupurile victimelor au fost înhumate într-o groapă comună, săpată undeva în cimitirul Pomenirea din Arad. Această ipoteză este susținută și de o mărturie făcută prin anii 60 ai secolului trecut de un fost ofițer la Miliția orașului Arad, care a indicat cu aproximație unei cunoștințe locul mormântului. În anul 2013, cel care a primit informația de la ofițerul de miliție, a transmis-o istoricului Karoly Vekov, unul dintre puținii cercetători care au studiat și cunosc foarte bine problematica cazului. În cursul anului trecut, acesta a sesizat IICCMER despre locul unde s-ar afla mormântul comun, prezentând toate informațiile care susțin acest lucru. Tot în 2017, cu sprijinul unei firme din Ungaria specializată în prospecțiuni geofizice, s-a efectuat o verificare a terenului cu tehnică de detecție non-invazivă a solului, fiind vizată o parcelă a cimitirului neocupată încă de morminte contemporane și unde se presupune că s-ar afla mormântul comun. Rezultatele investigației au depistat anomalii în structura geologică a solulului în trei locuri, acestea urmând a fi verificate prin săpătură arheologică.

Dacă din punct de vedere juridic persoanele executate au fost declarate nevinovate în urma rejudecării cazului, viața lor însă nu a mai putut fi restituită. Singurul și cel mai important lucru care se mai poate face ca reparație morală pentru memoria acestor victime, este descoperirea gropii comune și recuperarea rămășițelor pământești ale acestora.

Cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi de la IICCMER și instituțiile muzeale colaboratoare (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj, Complexul Muzeal Arad, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud), alcătuit din Gheorghe Petrov, Marius Oprea, Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu, Horațiu Groza, Peter Hugel, Victor Sava și Florin Mărginean.

Investigațiile se vor desfășura în prezenţa unui procuror militar de la Parchetul Militar Timișoara, instituție care a fost sesizată de IICCMER în privința acestui caz şi a locului unde se presupune că victimele au fost înhumate. Acţiunea se desfășoară în colaborare cu Televiziunea Română, fiind sprijinită de către Primăria mun. Arad și Complexul Muzeal Arad.

Despre IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc este o structură guvernamentală înființată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea și analizarea din punct de vedere științific a perioadei totalitare și a consecințelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea și implementarea unor instrumente educaționale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile și drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva și publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Ilustrație – Fotografiile victimelor, fără Orban Ștefan (Arhiva CNSAS): 1. Abraham Arpad; 2. Fîntînaru Alexandru; 3. Huszar Iosif; 4. Konya Ștefan; 5. Lukacs Ștefan; 6. Orban Carol; 7. Szoboszlay Aladar; 8. Tamas Dezideriu; 9. Tamas Imre.