Activităţi de informare şi educare cu privire la pericolul consumului de substanţe psihoactive, alcool, tutun și droguri, în centrele din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Arad.
La inițiativa Consiliului Județean Arad și profitând de vacanța intersemestrială a elevilor, specialiștii DGASPC din cadrul Centrului Multifuncțional de Educație și Consiliere însoțiți de cei ai Centrului Antidrog, au desfăşurat activităţi de prevenire a consumului de substanțe stupefiante la care, din nefericire, sunt expuși până și copiii şi tinerii din sistemul public de protecție, la Casa SOS nr 1 din Zăbrani.
Pe lângă toate aceste activități cu rol preventiv, conducerea instituției a dispus personalului din casele și centrele aflate în subordinea DGASPC Arad să fie atent la posibile semne ale manifestării consumului de substanţe psihoactive, mai ales aceste substanţe noi cu proprietăţi psihotrope, etnobotanicele, și să intervină cu promptitudine, să semnaleze orice caz susceptibil.
“Ce putem face noi este să avem grijă de copiii din sistemul public de protecție, să-i prevenim și să le arătăm ce efecte au aceste substanțe asupra sănătății și chiar integrității vieții lor. Ne bucurăm că acțiunile de acest gen sunt bine primite de copiii și tinerii noștri și sperăm ca prin materialele multimedia prezentate și jocurile interactive, prin discuțiile cu specialiștii noștri, să reușească să stea departe de acest flagel. Vom intensifica acțiunile preventive în rândul copiilor și tinerilor din centrele din subordine, aceasta și pentru că ei chiar reprezintă o categorie vulnerabilă, fiind mult mai expuși la anturaje și medii rău-famate și pot cădea victime celor care vând astfel de substanțe” a declarat Erika Stark, directorul DGASPC Arad.
Seria acestor acțiuni cu caracter preventiv va continua în perioada următoare în toate centrele din cadrul DGASPC Arad pentru ca tinerii și copiii din sistem să fie informați cu privire la riscurile pe care le presupune consumul de stupefiante, alcool și tutun.
Lasă un comentariu