Florin Tripa, deputat social-democrat arădean, susține că nici nu a fost instalat Guvernul PNL, că Gheorghe Falcă a început marea pedelizare a instituțiilor arădene, cerând public demisia directorilor de deconcentrate.
Deputatul atrage atenția asupra faptului că se anunță o căpușare a tuturor instituțiilor guvernamentale din județul Arad, după modelul brevetat la Compania de Apă, „unde și femeia de serviciu trebuie să aibă carnet de partid, ca să-și încaseze leafa”.
„Am urmărit cu îngrijorare ultima conferință de presă a europarlamentarului Gheorghe Falcă, un politician cu apucături dâmbovițene, care nu are nicio legătură cu funcția pe care o ocupă la nivel european. Cu ochii bulbucați de foame, după atâția ani în care liberalii lui au fost nevoiți să se înfrupte doar din ciolanul de la primărie și CJA, Gheorghe Falcă cerea disperat demisia directorilor de deconcentrate, având pregătită o adevărată camarilă care să acapareze instituțiile publice din județul Arad. Nici măcar nu a fost instalat guvernul liberal, iar Gheorghe Falcă e preocupat cum să pună mâna pe Poliție, de exemplu, probabil pentru a închide niște dosare care vizează politicieni corupți din PNL Arad. În loc să se preocupe de soarta arădenilor, Falcă e obsedat să ceară demisiile directorilor din Arad, chiar și a celor care nu mai sunt pe funcții, cum e cazul DJST Arad”, spune Tripa.
„Gheorghe Falcă vrea o pedelizare a instituțiilor arădene, după modelul Boc, implementat cu succes și la Arad, la Compania de Apă, care mustește de incompetenți liberali, angajați să taie frunze la câini pe salarii imense. Fostul primar vrea să ne întoarcă în perioada 2008-2012, când instituțiile aveau directori slugarnici față de partidul-stat, iar cel mai bun exemplu este Inspectoratul Școlar, unde inspector general din acea perioadă s-a remarcat prin servilism exacerbat, care a dus la desființarea unui număr record de școli și grădinițe, astfel încât Aradul a fost lăudat de premierul Boc pentru sârguința cu care a distrus învățământul rural. Asta ne pregătește pedelistul Falcă și argații lui, pentru următorul an. Urmează vremuri grele pentru oamenii cinstiți din județul Arad, care nu sunt înregimentați în oastea prădătorului Falcă“, declară Florin Tripa, deputat al PSD Arad.
DE CE VA ESTE FRICA NU SCAPATI ! ATI CAPUSAT SI FRAUDAT BANII ROMANILOR. A VENIT VREMEA SA DATI SOCOTEALA.
Dupa o psd-rizare e normal sa apara si reversul, nu ?