ACUZE GRAVE: „PSD, ALDE și PNL s-au coalizat în folosul propriilor primari”

ACUZE GRAVE: „PSD, ALDE și PNL s-au coalizat în folosul propriilor primari”

Parlamentarii arădeni ai PSD, ALDE și PNL au votat ieri noul Cod Administrativ, proiect legislativ prin care administrația locală va fi aservită politicului, iar interesul celor aleși va prima în fața celui public, spun cei de la USR Arad.

Actul normativ prevede pensii speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene, toți cei care au avut aceste funcții din 1992 încoace. Acestea se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, fiind plătite din bugetul de stat, la al cărui deficit va contribui semnificativ.

USR Arad atrage atenția asupra faptului că noul cod devine baza legală pentru numiri politice și pentru a răsplăti cu o funcție de demnitate publică pe cei ce slujesc partidul. De la Secretarul General al Guvernului, prefect și subprefect și până la șefii de deconcentrate, aceste poziții devin demnități publice sau permit numirea oricăror persoane pe placul partidului de la guvernare sau al primarului, fără nicio preocupare pentru competență. Vor trebui operate o serie de modificări legislative importante, urmărindu-se numirea politică și salarizarea mai ridicată în acord cu Legea salarizării unitare pentru funcția de subsecretar de stat.

„A fost eliminat din Cod articolul care prevedea că funcționarii publici beneficiază de protecția legii atunci când sesizează fapte pe care le consideră nelegale. Totodată, autoritățile și instituțiile publice pot efectua reorganizări de posturi fără a mai fi necesar avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, ca până acum, iar ANFP nu mai are legitimarea procesuală activă pentru a ataca acele acte nelegale în domeniul funcției publice. Primarii nu mai sunt declarați incompatibili în exercitarea calității de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială. Procedura de licitație a contractelor de concesiune sau închiriere a bunurilor proprietate publică va fi validă dacă sunt depuse doar 2 oferte valide (nu 3, cum era până acum). Procese verbale ale ședințelor de consiliu local nu vor mai fi publicate, ci vor fi înlocuite cu sinteze ale acestora. Practic, cetățenii nu vor mai ști cine ce a zis exact în ședința de consiliu local. Deciziile privind patrimoniul – mai puțin vânzarea și cumpărarea – se vor lua cu o majoritate de 50% +1 din numărul consilierilor în funcție, în loc de majoritatea de 2/3 din numărul consilierilor locali și județeni în funcție. E un amendament dorit foarte mult de toți primarii care au majorități în consiliile locale și care nu sunt în stare să convingă opoziția de ce e necesară înstrăinarea bunurilor publice (parcuri, piețe etc.). Amendamentul din Cod a fost susținut de primari și președinți de consilii județene de la toate partidele și este similar unui proiect de lege inițiat în 2015 de către Gabriela Firea, actualul primar general al municipiului București”, spun cei de la USR Arad într-un comunicat de presă.

 „Adoptarea acestui cod reflectă preferința vechii clase politice pentru o administrație discreționară, aservită partidului. Interesul cetățenilor este dat deoparte, laolaltă cu transparența, profesionalizarea și consensul privitor la deciziile importante privind bunurile din patrimoniul local. România riscă în continuare sistarea Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA) și pierderea a jumătate de miliard de euro, așa cum a atras atenția USR și cum a confirmat Comisia Europeană, pierdere la care se adaugă efortul bugetar pentru susținerea noilor pensii speciale acordate primarilor. USR a fost singurul partid care s-a opus acestei modificări. Am depus în Parlament amendamente prin care să îndreptăm aceste prevederi, pentru că dorim o administrație centrată pe cetățean, nu pe politician. Din păcate, atât PSD+ALDE cât și PNL au votat forma propusă de oamenii lui Liviu Dragnea”, afirmă Vlad Botoș, președinte USR Arad.

 

  1. Sunteti singurii care se mai lupta pentru interesul cetatenilor,platitori de impozite.Succes si nu va lasati!

    Raspunde
  2. pnl-ul a devenit un alt alde , de cativa ani , mai e putin si vin alegerile si vor avea o mare surpriza . La dreapta mai e doar usr-ul si partidul lui Ciolos !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.