În urma avertizărilor primite de la cetățeni, USR Vladimirescu a sesizat prin intermediul cabinetului parlamentar al deputatului Sergiu Vlad practica administrației locale de a abandona gunoiul menajer colectat din comună în pădurea din apropiere, se arată într-un comunicat de presă al Uniunii Salvaţi România.
„La finele săptămânii trecute au fost surprinse două persoane care descărcau ilegal gunoaie la marginea pădurii, folosind un utilaj identic cu cel achiziționat de primăria comunei Vladimirescu. Ulterior, viceprimarul comunei Vladimirescu a recunoscut că el este cel care a decis ca acele gunoaie să fie transportate acolo”, se afirmă în comunicat.
„Având în vedere că nu este un caz izolat, în pădurea Vladimirescu fiind transportate frecvent gunoaie, am sesizat Garda de Mediu, pentru a investiga dacă într-adevăr acele gunoaie au fost transportate în pădure la cererea autorităților locale din comună. Nu este normal ca un serviciu de utilitate publică, precum cel de salubritate, să încaseze banii de la cetățeni, iar gunoaiele să fie abandonate în natură. Nu înțelegem de ce ar vrea să economisească Primăria Vladimirescu sau oricare altă primărie niște bani dar să polueze grav mediul în același timp. USR se angajează ferm să facă ordine, să impună respectarea legii, indiferent că este vorba de mediu sau orice altă problemă aflată în competența autorităților. Este singura cale de a trăi mai bine pe termen lung. Atunci când se va opri hoția, vom avea bani pentru toate”, a declarat Artur Brădean, președintele USR Vladimirescu.
Mizerabilii! Cum își permit decidenții locali să facă astfel de lucruri ? Este de neconceput!Să fie puși să plătească stricăciunile aduse mediului,să refacă locul plantând arbori, să semene iarbă,și să fie amendați imediat de către Garda de Mediu.