Administratorul unei firme din Arad este cercetat pentru că nu a luat măsuri de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri. Acesta a fost depistat, joi, de poliţiştii din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit administratorul unei societăţi comerciale ce are ca obiect de activitate efectuarea de tratamente galvanice nu ar fi luat măsuri de eliminare totală a cantităţii de 728 de kilograme şi 399,5 litri de diferite substanţe şi preparate chimice periculoase cu termenul de valabilitate expirat, aflate în interiorul unei magazii şi a unei hale de producţie ale societăţii.
„Întreaga cantitate de substanţe şi preparate chimice periculoase a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor iar pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Lasă un comentariu