Primarul Gheorghe Falcă susține de ceva vreme o adevărată campanie prin care vrea să convingă arădenii că trăiesc într-un oraș verde, spune deputatul social-democrat, Adrian Todor.
În realitate, Aradul duce o lipsă acută de parcuri sau spații verzi, fiind de fapt un oraș al betoanelor, vopsit în verde de administrația Aradului, susține acesta.
„Observăm de câțiva ani că primarul Gheorghe Falcă bate monedă pe ideea transformării Aradului într-un oraș verde. O idee foarte bună, dacă ea ar fi pusă cu adevărat în practică. Din păcate, în ultimii 14 ani, administrația PDL și mai nou PNL condusă de Gheorghe Falcă s-a dovedit a fi dușmanul a tot ceea ce înseamnă verde în Arad. Marele Vizionar a demolat stadioanele din oraș, punând în loc betoane, a distrus spațiile verzi și continuă să o facă, prin proiectul de regenerare urbană, prin care se desființează spațiile verzi dintre blocuri, unde urmează să răsară alte betoane, favoritele primarului Falcă. Bulevarde și străzi întregi au rămas fără pomi în ultimii 14 ani, pe alte străzi arborii au fost ciuntiți, iar Parcul Eminescu putea deveni istorie, dacă nu ar fi luat poziție arădenii, la acea vreme. Faleza Mureșului se află într-o continuă stare de degradare și a fost luată și ea la țintă pentru construcția unei parcări, chiar de marele iubitor de verde, Gheorghe Falcă”, afirmă Todor.
„În schimb, ce ne oferă administrația PNL: tramvaie verzi (nu ecologice, ci de culoare verde), stâlpi verzi, coșuri de gunoi, băncuțe verzi și așa mai departe. E doar poleială, pentru a scoate ochii alegătorilor și a da impresia că această administrație de tristă amintire chiar își dorește un Arad verde. Că lucrurile nu stau deloc așa, ne-o dovedește și faptul că în ultimii ani, Aradul a căzut cu brio la toate concursurile cu titluri pompoase de capitală verde națională, europeană sau mondială“, declară deputatul al PSD Arad Adrian Todor.
Lasă un comentariu