Cei de la PSD Arad susțin că administrația Falcă se află în fruntea Aradului de 13 ani de zile, timp în care clientela portocalie s-a înfruptat din bugetul CET-ului, societate care acum se află în pragul falimentului, arădenii riscând să rămână la iarnă fără căldură și apă caldă. Social-democrații declară că „gașca din jurul lui Gheorghe Falcă încearcă acum să arunce pisica în curtea PSD, arătând cu degetul spre consilierii opoziției, care nu vor să voteze ilegalitățile propuse de cei de la PNL.”
„După ce au jefuit CET-ul timp de 13 ani, cei de la PNL încearcă să dea vina pe consilierii PSD, pentru situația în care se află centrala arădeană. Printre cei mai vocali susținători ai lui Falcă se numără și doamna Geanina Pistru, căreia i s-a făcut greață de colegii din CLM și a demisionat, nu înainte însă ca Agenția Națională de Integritate să o declare incompatibilă, pentru că firma sa făcea afaceri cu societățile Primăriei. Pe românește, doamna Pistru își umfla buzunarele din banii arădenilor, fără nici un pic de rușine, iar acum a lovit-o greața. Aceeași doamnă Pistru, înainte de a fi îngrijorată de falimentul centralei arădene, prin firma domniei sale a avut afaceri directe cu societatea respectivă, livrând autoturisme Ford către CET Arad. Cu alte cuvinte, doamna Pistru se află pe lista celor care au trăit bine pe spatele CET-ului în ultimii 13 ani. Probabil falimentul îi afectează direct afacerile, altfel nu ar fi fost prea preocupată de soarta acestei societăți sau de oamenii care lucrează acolo. Timp de 13 ani, administrația Falcă a făcut ce a dorit la CET. L-au împărțit în două, după care iluștrii manageri ai PDL-PNL au acumulat datorii de peste 100 de milioane de lei. Ulterior, aceeași oameni «cu viziune», în frunte cu Gheorghe Falcă, s-au gândit că, totuși, divizarea CET-ului în două n-a mai fost așa de bună, astfel că au venit cu ideea fuziunii, în urma căreia să rezulte o nouă societate, care să poată fi în continuare căpușată”, spune Adrian Todor, deputat al PSD Arad.
„Tot sub conducerea iluștrilor domni portocalii conduși de Falcă, ani de-a rândul, așa cum vedem chiar din proiectele lor de hotărâre, CET-ul a fost doar o vacă de muls pentru acest grup de interese, drept pentru care nu s-au făcut investițiile necesare, nu s-a obținut nici măcar licența de la ANRSC, nu s-au preluat nici astăzi punctele termice, pe care acum șapte luni Falcă făcea un adevărat scandal în CLM, s-au pierdut fonduri europene destinate CET, iar lista poate continua. Astăzi, după ce au distrus CET-ul, gruparea Falcă – Geanina Pistru șantajează public consilierii PSD să le voteze ilegalitățile, amenințând că altfel nu vor aproba bugetul de la CET și CET Hidrocarburi, pentru care au nevoie doar de majoritate simplă. Am mai spus și cu altă ocazie și repet până când acești domni și doamne certați cu legea vor înțelege: nici un consilier PSD nu va ceda șantajului ordinar la care sunt supuși de acest grup de interese care a falimentat CET-ul. Nici un consilier PSD nu va vota ilegalitățile propuse de Gheorghe Falcă, indiferent câte amenințări vor veni dinspre grupul de interese pe care-l conduce”, a mai declarat Todor.
„Falcă și ai lui folosesc aceeași tactică jalnică de a pasa responsabilitatea deciziilor dezastruoase pe care le-au luat de-a lungul anilor. Știm deja cu toții că e de vină guvernul, opoziția, consilierii locali, vremea, oricine altcineva în afara Marelui Vizionar. Nu doar în cazul CET, ci și pentru gunoaiele care înghit Aradul, pentru faptul că în nouă ani, de când a demarat proiectul, nu s-a construit noul stadion al Aradului, pentru că ștrandul a fost distrus sau pentru lucrările de mântuială din toate colțurile Aradului. Numai că, spre ghinionul domnului Falcă, arădenii nu mai înghit astfel de gogoși, ajungând în număr tot mai mare la concluzia că de vină pentru dezastrul din oraș nu e altcineva decât Gheorghe Falcă, care în ultimii 13 ani și-a arătat limitele, ca să nu spun incompetența. Și care astăzi, ca și edil șef al municipiului Arad, are obligația să-și asume falimentul CET, dar și să găsească soluțiile legale pentru a salva ce mai e de salvat“, încheie Adrian Todor.
dupa ce finalizati pasajele atunci puteti vorbi