Întreaga echipă social-democrată susţine în mod sincer şi dezinteresat sărbătorirea acestui oraş și implicit evenimentele organizate în cadrul Zilelor Aradului, ne-a asigurat încă de la începutul conferinței de presă, desfășurată astăzi la sediul PSD, Adrian Todor, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal Arad.
„Suntem în schimb împotriva politizării evenimentului”, a adăugat consilierul municipal, care consideră că Zilele Aradului ar trebui să celebreze spiritul urbei și nu să se transforme într-o campanie electorală pe bani publici.
„Este o celebrare a spiritului urbei, o manifestare care aparţine tuturor arădenilor şi nu unui clan portocaliu care încearcă să confişte festivitatea în cel mai pur spirit caragialian. Înainte de toate cetăţenii trebuie să ştie că, de facto, ei plătesc din propriile buzunare megalomania acestui politician şi întreaga sarabandă de prost gust pe care o instrumentează. Grupul de consilieri PSD nu va participa la un dezmăţ pe bani publici şi nici nu ne vom face părtaşi la o bufonadă de asemenea proporţii”, a dat asigurări Adrian Todor.
„Prin demersul său de a instrumenta o farsă jenantă în aer liber, chiar într-un obiectiv pe care l-a distrus cu mâna sa, primarul demonstrează că nu mai are absolut niciun fel de respect pentru banul public, dar nici dram de autocenzură comportamentală. 3000 de oameni, convocaţi pentru a-l aplauda şi aclama într-un spaţiu şi în condiţii controlate, după ce presa vuieşte că „invitaţiile” s-au făcut sub formă de convocator cu tabel nominal şi prezenţă obligatorie. Funcţionari oneşti şi rudele lor, aduşi cu arcanul din zona Primăriei, Consiliului Judeţean plus toate ONG-urile care au primit fonduri de la stăpânire.
Ca să vadă ce ? Un primar fără discernământ şi lipsit de realizări care la limita unei exprimări coerente, bate câmpii, cocoţat la tribună, înşirând obiective fanteziste şi arogându-şi merite imaginare. Festivismul acesta desuet survine la doar o zi după 23 August şi lasă tuturor un gust amar datorită paralelelor evidente cu o epocă pe care o credeam demult apusă. Nivelul este tot cel de bâlci, iar personajul în cauză se încăpăţânează să articuleze cu o gestică schimonosită o plăsmuire virtuală pe care doar el o înţelege, iar cei din jurul său mimează acceptarea din pură obedienţă.
Ah, acum o să vină Falcă şi va striga în cel mai pur stil demagogic : „PSD-ul nu agreează Zilele Aradului !”, a adăugat Adrian Todor.
De remarcat este faptul că niciun consilier municipal al PSD nu a fost invitat la evenimentul ce urmează a se desfășura în această seară pe ștrandul Neptun, iar fiind întrebat „De ce?!”, primarul Gheorghe Falcă ar fi răspuns: „Voi nu sunteți ai mei!”
Lasă un comentariu