Adrian Todor : „Întâiul penal al urbei se vrea lider al bătăliei anticorupție“

Adrian Todor : „Întâiul penal al urbei se vrea lider al bătăliei anticorupție“

Social-democrații arădeni susțin că Gheorghe Falcă, „ultimul baron al partidului de tristă amintire PDL”, a lansat zilele trecute un atac virulent la adresa parlamentarilor arădeni ai PSD, deranjat de faptul că deputatul Adrian Todor a suţinut o declarație politică, prin care denunță protecția de care se bucură președintele PNL Arad în fața organelor de anchetă. Falcă se erijează în lider al luptei anticorupție și ține prelegeri despre cum ar trebui să apărăm independența justiției, acea justiție care îi ține dosarele adânc ascunse în sertarele parchetelor, se arată într-un comunicat de presă al PSD Arad.

„Domnul Falcă Gheorghe este întâiul penal al urbei, conform logicii președintelui Klaus Iohannis, și ar trebui să facă un pas în spate până își rezolvă problemele din justiție, în special cele cu Agenția Națională de Integritate, care i-a făcut plângere penală pentru conflict de interese. În loc să stea ascuns când se deschide acest subiect, întâiul penal al urbei iese la atac și se vrea lider al bătăliei anticorupție, poate, poate uită arădenii de nelegiuirile pe care le-a comis de-a lungul celor trei mandate. Înțelegem că din poziția de protejat al SISTEMULUI, de politician care beneficiază de superimunitate în fața legii, Falcă Gheorghe este dator să apere acest simulacru de justiție, care-l ține încă în libertate, în ciuda numeroaselor fapte de natură penală sesizate de arădeni, de presă, în ultimii ani. Dar de aici și până la a ține prelegeri despre libertatea justiției, despre blocarea luptei anticorupție este un drum lung, pe care doar un individ cu tupeul de protejat al lui Falcă Gheorghe îl poate parcurge”, a declarat Adrian Todor, deputat al PSD Arad.

„Să vii să spui că PSD vrea să îți facă dosare și să te condamne, când sertarele din birourile procurorilor gem de plângeri penale pe numele tău, arată cât de ipocrit a devenit acest politruc îmbogățit peste noapte din banii arădenilor, pe care i-a sifonat timp de 13 ani prin firmele sale de partid. Falcă Gheorghe și alți protejați ai SISTEMULUI creat de Traian Băsescu nu susțin de fapt lupta anticorupție. Nu se tem că modificările legilor justiției va afecta independența procurorilor și judecătorilor, pentru că acest lucru nu se va întâmpla, ba din contră, magistrații vor scăpa de controlul politic la care sunt supuși în prezent. Falcă Gheorghe și alți protejați se tem că-și vor pierde privilegiile, că-și vor pierde superimunitatea de care beneficiază în prezent, că vor deveni egali în fața legii cu orice alt cetățean din această țară și că vor răspunde, în sfârșit, pentru tot ceea ce au furat în ultimii 13 ani“, spune deputatul Adrian Todor.

 

  1. PSD este condus de oameni nu penali ,ci de oameni condamnati definitiv.

    Raspunde
  2. Intiiul penal este DRAGNEA al vostru.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.