Deputatul Adrian Todor a solicitat conducerii Companiei Naționale de Investiții, prin intermediul unei întrebări adresate în Parlamentul României, să dea explicații cu privire la stadiul în care se află noul bazin de polo din Arad, un proiect finanțat de CNI.
Răspunsul instituției arată că acest bazin nu a fost finalizat din vina Primăriei Arad, deși lucrările ar fi trebuit încheiate în urmă cu un an și jumătate, spune Todor.
„Noul bazin de polo din Subcetate trebuia finalizat, conform documentelor oficiale, în data de 23.10.2016. Din păcate, aflăm de la Compania Națională de Investiții, cea care finanțează această lucrare, că de-a lungul timpului au fost tot felul de piedici care au dus la decalarea termenului de finalizare. Mai întâi, antreprenorul general, o firmă apropiată de PNL Arad, care lucrează și la stadion, și la bazinul de polo, și la Palatul Cultural, a invocat tot felul de scuze, pentru a amâna termenul de finalizare. Mai apoi, Primăria Arad nu a asigurat partea de utilități, conform înțelegerii parafate cu CNI. Deși bazinul trebuia finalizat la 23.10.2016, printr-o adresă din 14 decembrie 2017, adică după mai bine de un an, Primăria Arad anunța CNI că a finalizat lucrările la alimentarea cu apă și gaze naturale, că a realizat branșamentul la canalizare, dar că încă nu a fost legat bazinul la rețeaua electrică. Vedem cu câtă neseriozitate tratează administrația Falcă o investiție guvernamentală, un bazin de polo atât de necesar pentru arădeni, pentru cei care vor să facă sport, pentru elevi, pentru sportivii de performanță. Este încă o dovadă a disprețului față de Arad și arădeni, pe care primarul Gheorghe Falcă îl afișează, de câte ori are ocazia“, declară deputatul Adrian Todor, membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, din Camera Deputaților.
Întregul răspuns al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice poate fi citit aici: Raspuns Todor- MDRAP
TUDOR! Pesedistii blocheaza orice investitie in intreaga tara , fapt recunoscut inclusiv de primarul general al capitalei GABRIELA FIREA, asa ca termina cu minciunile si dezinformarile” MINCINOSULE”.