Adrian Todor (PSD) a votat pentru revizuirea Constituției privind articolul care definește familia

Adrian Todor (PSD) a votat pentru revizuirea Constituției privind articolul care definește familia

Deputatul PSD Adrian Todor crede în valorile familiei tradiţionale, în elementele de spiritualitate românească şi morală creştină ce ne definesc ca popor. Tocmai de aceea, deputatul arădean şi-a dat ieri votul cu mâna pe inimă pentru revizuirea Constituţiei, prin modificarea articolului 48 din legea fundamentală, care definește familia.

„Dumnezeu m-a binecuvântat şi de 20 ani trăiesc o frumoasă poveste de iubire alături de soţia mea. Sunt un om credincios şi am fost educat în spiritul valorilor fundamentale româneşti, sunt statornic unor percepte morale şi evident mă plec în faţa voinţei cetăţenilor ţării. Respect şi susţin iniţiativa a peste trei milioane de români cu drept de vot care s-au pronunţat pentru înlocuirea în art. 48 din Constituţia României a termenului «soţi» cu sintagma «bărbat şi femeie». Cred cu tărie că într-un stat de drept, ca formă de organizare democratică, existenţa normelor sociale este un obiectiv vital, ca bază pentru adoptarea unor reglementări legale”, susține Adrian Todor.

„Sunt absolut convins că o serie de considerente de natură istorică, culturală şi morală specifice societăţii româneşti, impun necesitatea confirmării acestei instituţii ca o uniune liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, întemeiată pe egalitatea de drepturi şi obligaţii şi având ca scop esenţial întemeierea unei familii. Fără niciun echivoc, cea mai bună modalitate prin care Statul poate tutela drepturile universale ale persoanei umane, demnitatea și integritatea sa, este de a apăra drepturile familiei”, afirmă deputatul PSD Adrian Todor.

  1. Numa prostii spui. Ne aburesti cu valorile traditionale si nationale. Adevarul este ca nu este treaba statului sa reglementeze cine cu cine si-o trage. Ideea de toleranta si de acceptare a altor minoritati a fost facuta ciur. Democratia si statul de drept a fost aruncat la gunoi din ratiuni populiste.
    Genul asta de a face politica imi aduce aminte mie, ca oricat de infecti sunt altii, eu nu am voie sa uit cat de infecti sunt PSD-istii.
    S-au gandit initiatorii la ce se intampla mai departe? Daca numarul celor care se prezinta la referendum va fi mai mic de 50%? Pentru a respinge initiativa cei care sunt impotriva nici nu trebuie sa voteze ca sunt impotriva ci este suficient sa stea acasa. Mesajul va fi ca poporul roman este filo homosexual, sau ca ipocritii si habotnicii sunt minoritari, sau biserica ortodoxa SRL este in declin din cauza numarului babelor in scadere?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.