Adrian Ţolea, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Arad (CJA), a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, că Instituţia Prefectului a atacat în contencios administrativ hotărârea CJA din 22 decembrie 2015 prin care s-a hotărât schimbarea sistemului de administrare a Companiei de Apă.
Preşedintele interimar al CJA a afirmat că, prin acest gest, prefectul a făcut un abuz, completând tabloul transpartinic care protejează, la Arad, conducerea Companiei de Apă.
„Domnul prefect nu acţionează în acest moment în interesul arădenilor, ci în interes personal şi de grup”, a declarat Adrian Ţolea.
UPDATE/ Ţolea: „Sunt convins că vom câştiga acest proces”
Adrian Ţolea, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Arad a anunţat, astăzi, că Prefectura Judeţului Arad a atacat în contencios administrativ Hotărârea Consiliului Judeţean 299/22.12.2015, care viza schimbarea formei de administrare a SC Compania de Apă Arad SA din sistem unitar în sistem dualist. În paralel, şi instituţia condusă de Adrian Ţolea a acţionat în instanţă Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal, pentru că aceasta din urmă nu a dat avizul consultativ de schimbare a formei de administrare a Companiei de Apă.
„În data de 12 februarie, Prefectura Arad a atacat în contencios administrativ hotărârea Consiliului Judeţean Arad din data de 22 decembrie, prin care noi dorim schimbarea sistemului de administrare, din sistem unitar într-unul dualist. Constat că interesele transpartinice în ceea ce priveşte Compania de Apă, sunt complectate de domnul prefect, Cosmin Pribac, de doamna subprefect, şi practic de Instituţia Prefectului în ansamblul său. În opinia mea, este o depăşire a competenţelor pe care le are Prefectura. Instituţia trebuie să se ocupe de legalitatea Hotărârilor, nu de oportunitatea acestora. Oportunitatea o hotărăşte Consiliul Judeţean Arad aşa cum a făcut- o în data de 22 decembrie. Prin faptul că Prefectura a atacat în contencios Hotărârea Consiliului Judeţean, din păcate ea se suspendă până la judecarea în instanţa de contencios, care poate însemna cel puţin câteva luni”, a declarat Adrian Ţolea.
De asemenea, Adrian Ţolea a arătat consecinţele faptului că Prefectura a atacat în contencios Hotărârea CJA: „Ca să fim bine înţeleşi, atât cei 7 directori, în frunte cu domnul Bănăţean, cât şi consiliul de administraţie, condus de domnul Adrian Nedelciu, judecat pentru fapte de corupţie, vor rămâne la conducere. Aceşti 7 directori, cu salarii foarte mari, şi consiliul de administraţie condus de un domn trimis în judecată pentru fapte de corupţie vor rămâne mai departe la conducere şi datorită domnului prefect, care în acest momnet nu acţionează în interesul Aradului şi al arădenilor. Aşa se vede că sunt şi alte forţe politice, îndrăznesc să spun, din aproape tot spectrul politic, care au făcut tot ce au putut ca acesată schimbare să nu aibă loc. Eu sunt preocupat de preţul apei, iar în acest sens, îmi doresc un management mai bun. Constat că unii sunt foarte speriaţi de această schimbare. Concluziile le poate trage fiecare. În ceea ce mă priveşte, cât timp voi fi pe această poziţie, voi continua să conduc cu transparenţă, cu respectarea legii. Ne vom apăra şansele în instanţă şi sunt convins că vom câştiga acest proces în contencios şi până la urmă schimbarea se va produce. Din păcate, ea a fost amânată de Prefectura Arad şi de anumiţi lideri politici, împotriva interesului arădenilor”, a concluzionat Adrian Ţolea.
doar el are dreptate politrucu, un loser