Adrian Ţolea reaprinde DISPUTA cu Nicolae Ioţcu printr-un DREPT LA REPLICĂ

Adrian Ţolea reaprinde DISPUTA cu Nicolae Ioţcu printr-un DREPT LA REPLICĂ

Disputa de la vârful Consiliului Judeţean Arad se acutizează, după ce Adrian Ţolea, vicepreşedinte al respectivului for, ţine să-i răspundă printr-un „drept la replică” preşedintelui CJA Nicolae Ioţcu, ca urmare a unei scrisori deschise a acestuia din urmă, publicată şi de site-ul nostru.

Pe scurt, Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a adresat o scrisoare deschisă în care şi-a exprimat opiniile referitoare la afirmaţiile făcute de Adrian Ţolea într-un interviu în care acesta critica, tendenţios, activitatea Centrului Cultural Judeţean. Spunem tendenţios, în contextul în care ştim că Adrian Ţolea acţionează în virtutea unor discuţii care au avut loc la vârful PDL Arad (şi, mai nou, ACL), unde s-a pus problema controlului său asupra activităţii Centrului Cultural Judeţean Arad.

În virtutea dreptului la liberă exprimare al fiecăruia, am decis să publicăm, în cele ce urmează, dreptul la replică solicitat de Adrian Ţolea.

„Drept la replică – Adrian Țolea vicepreședinte CJA

CULTURĂ FĂRĂ DICTATURĂ

Consecinţele subfinanţării actului cultural în judeţ

Am fost uimit să citesc, în site-ul dumneavoastră, o replică a domnului Ioțcu la un interviu pe care l-am dat în urmă cu 10 zile, interviu în care avertizam asupra pericolelor polarizării actului cultural. Pentru a fi foarte clar, reamintesc că, finanţând cu predilecţie unele acţiuni culturale care au ca loc de desfăşurare municipiul Arad, producem – pe cale de consecinţă – o subfinanțare a acţiunilor culturale care se desfăşoară în oraşele şi satele din judeţ, cum sunt atât nedeile, rugile, praznicele, hramurile, întâlnirile cu fiii satului, cât și alte acțiuni culturale de tradiție: festivalul de muzică de la Sebiş, cel de folk de la Bulci, festivalul „părădicilor” de la Macea, festivalul clătitelor de la Moneasa, sărbătoarea vinului în Podgorie etc. Lăsându-i pe primarii de oraşe şi de comune să se descurce cum pot şi cu bani puţini, producem, implicit, şi o scădere a calităţii actului cultural în sine. De fapt, chiar primarii sunt cei care mi-au solicitat, în mod repetat, o atenție mai mare din partea CJ Arad în susţinerea activităților culturale desfășurate în județ.

Observ, cu regret, că dl. Ioțcu nu înțelege și din păcate nici nu a citit Strategia Culturală a judeţului, pentru perioada 2010-2014, document public elaborat de către specialişti şi întocmit după criterii absolut ştiinţifice – inclusiv cu o largă consultare a cetăţenilor şi actorilor culturali din municipiu şi din judeţ – şi asumat de către autoritatea judeţeană, adică și de dânsul, prin vot! Să nu îți respecți cuvântul dat e, desigur, o problemă de conduită morală personală, dar să nu respecți ceea ce s-a votat și adoptat de către autoritatea judeţeană este, în egală măsură, ridicol și grav. Prin adoptarea ei de către Consiliul Judeţean Strategia Culturală a devenit un document public, iar Centrul Cultural Judeţean este instituția obligată să implementeze măsurile stipulate aici.

În interviul amintit nu am făcut nicio referire la dl. Ioțcu, ci doar mi-am permis – în calitate de vicepreședinte care răspunde de domeniul culturii în CJ Arad – să atrag atenția asupra unor pericole evidente, în condițiile în care atât directoarea Centrului Cultural, cât și dl. Ioțcu, au avut ieșiri publice prin care s-au lăudat reciproc pe tema acțiunilor culturale desfășurate în curtea de pe str. Barițiu – curte denumită în mod pompos și hilar, totodată, „Teatrul Ethos”. Haideți să fim serioși…un teatru presupune mult mai multe decât un gazon şi câteva sute de scaune din plastic! Apropos de teatru… dl. Ioțcu m-a acuzat de neștiință in ceea ce privește cuvintele „marionetă” și „păpușă” spunând că este o mare diferență între ele. Nu este nicio mare diferență ci dimpotrivă sunt sinonime! (vezi: http://www.dictionardesinonime.ro/ si http://dexonline.ro/ ).

Dl. Ioțcu ar trebui să fie consternat nu de atitudinea firească pe care o am ca om care a lucrat alături de specialiști la realizarea Strategiei Culturale a județului, ci față de deciziile aberante pe care le-a luat în CJ Arad în ceea ce mă privește: pe de-o parte având ca responsabilitate domeniul culturii, iar pe de altă parte neavând Centrul Cultural în subordine! Adică să răspund, dar să nu pot face nimic pentru a îmbunătăți mersul lucrurilor!

Cât despre atacul la persoană practicat de dl. Ioțcu în replica publică dată, pot să spun că este total descalificant pentru poziția pe care vremelnic o ocupă. Interviul dat de mine nu a avut absolut nicio conotație politică și nici nu este defăimător, așa cum greșit se sugerează de către dl. Ioțcu. Din păcate, dânsul a încercat să îmi interzică și dreptul la opinie, printr-o decizie ilegală, pe care am să o atac în contencios administrativ. Dreptul la vot și la o opinie liber exprimată l-am câștigat cu toții acum 25 de ani și este regretabil că în 2014 avem, din păcate, un președinte de CJ cu reflexe dictatoriale.

În interviul amintit am vorbit despre managementul cultural și despre eficiența cheltuirii banului public prin alocările bugetare, fără însă a contesta – așa cum greșit şi tendenţios sugerează dl. Ioțcu – valoarea sumelor alocate către activitățile culturale. Am contestat doar, pe bună dreptate, modul în care aceste sume sunt distribuite la nivelul județului. În condițile în care avem o populație de peste 400.000 de locuitori în județul Arad, este total greșit să aloci mai mult de jumătate din buget pentru evenimente la care participă doar câteva sute de persoane din municipiu; chiar în condiţii de supra-aglomerare, cum se încearcă avansarea cifrei de 1000 de persoane – şi tot înseamnă cu mult sub 1% din populația județului! Dacă tot plătești o soprană de talia Feliciei Filip, organizează acel concert în spații publice generoase pentru a se putea bucura de acel spectacol mii de arădeni și nu doar câteva sute. Concluzia, din păcate, este așa cum am spus: avem o finanțare publică invers proporțională cu numărul de spectatori.

Cât despre celelalte referiri ale domnului Ioțcu, fără nicio legătură cu subiectul, sau despre jignirile pe care mi le-a adresat – prefer să am decența să nu răspund în replica de faţă. Însă, deoarece subiectul este unul extrem de important și se află deja în spațiul public, îl invit pe dl. Ioțcu la o dezbatere televizată – la TV Arad și/sau West TV – pentru a aborda pe faţă, cu bărbăţie şi cu decenţă, temele aflate în dispută.”

Pentru a înţelege mai bine ceea ce l-a deranjat atât de tare pe Adrian Ţolea încât a „emanat” un drept la replică de vreo 5000 de semne, vă recomandăm să citiţi şi scrisoarea deschisă a preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu:

Nicolae Ioţcu: Adrian Ţolea nu are abilităţile necesare pentru a coordona Centrul Cultural Judeţean

  1. Tot ce e bun si functioneaza trebuie politizat!
    Acum,”ca sa cresteti in politica”ravniti la CCJA…
    Unde erati cand se tineau acolo spectacolele?
    Deveniti nesatul sa inteleg?
    Am crezut ca in Arad lumea e cosmopolita…GRESIT!
    Sau nu sunteti din Arad?
    Aciuit pe aici?Se pare ca da!Numai la sat ambitiile orbesc si incetosaza gandirea…(vezi”primarii calatori”)

    Raspunde
  2. aradean suta la suta 6 octombrie, 2014, 11:40 am

    Desi nu fac politica,am impresia ca ar trebui epurat PDL-ul pentru mai multa incredere…
    Va pierdeti increderea electoratului si va pierdeti simpatizantii cu”luptele interne”!Aveti grija pe cine primiti in partid,pe cine promovati!Atentie la analfabetele din conducerile unor unitati de stat care,promovate politic,va trag in jos!Nu uitati ca sunt platite din banii nostri…Daca intreprinzatorul privat concediaza pe cineva pentru incapacitate,uite ca dl.Falca il promoveaza in functie de conducere!Vizite peste hotare si prin tara pe banii cui?Intreb ca un platitor de taxe?!
    Faceti-va curatenie in partid!si in ACL de asemenea!

    Raspunde
  3. acesta este un om fara caracter i se mai spune si latraul lui Falca

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.